Acasă Anchete Interne Razie la taxiurile din zona aeroporturilor

Razie la taxiurile din zona aeroporturilor

DISTRIBUIȚI

145901 – 20042018  – Poliţiştii au acționat pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi.

În doar două ore, au fost verificate 150 de autoturisme și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei.

La data de 17 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi și a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport public de persoane în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 150 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 11.000 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 32 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 9 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 10 sancțiuni pentru constatarea unor alte abateri.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, acesta fiind depistat de polițiștii de la Transporturi Aeriene din Timișoara în timp ce desfășura activități de transport în regim taxi, fără respectarea prevederilor legale. Astfel, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că taximetristul avea asupra sa un certificat profesional falsificat.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.