Acasă Politic România, Finlanda și Croația au semnat Declarația de cooperare

România, Finlanda și Croația au semnat Declarația de cooperare

DISTRIBUIȚI

145951 – 24042018  – Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a semnat luni, 23 aprilie 2018, la Tallinn, alături de președințele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Declarația de cooperare între parlamentele naționale ale trio-ului care preia președinția Consiliului Uniunii Europene începând cu anul viitor. Celelalte două state semnatare ale declarației au fost reprezentate de Paula Risikko, președinta Parlamentului finlandez, și Gordan Jandrokovic, președintele Parlamentului croat.

”Este un pas important, pe care l-am făcut astăzi, la Tallinn. De fapt, este primul document asumat în ceea ce privește colaborarea și stabilirea obiectivelor Președinției Consiliului UE. România deschide trio-ul președinției, în ianuarie 2019, și faptul că am agreat acest instrument de lucru, declarația, arată că suntem deschiși pentru promovarea unei agende comune la nivel european”, a declarat Liviu Dragnea.

Documentul stabilește principiile care vor sta la baza cooperării trilaterale, reprezentând angajamentul ferm al părților de a folosi resursele parlamentare pentru promovarea obiectivelor Președinției Consiliului UE, asigurarea unei comunicări efeciente între legislative și consultarea regulată în privința pozițiilor asumate pe teme europene.

De altfel, încă de la începutul textului Declarației, cele trei state recunosc contextul deosebit în care vor deține Președinția, menționând provocarea reprezentată de viitoarele alegeri europene și impactul pe care îl vor avea asupra arhitecturii instituționale a Uniunii Europene după Brexit, pregătirea următorului exercițiu financiar multianual, dar și necesitatea unei mai mari implicări a cetățenilor și nivelelor naționale în procesele decizionale ale UE.

Președinția Consiliului Uniunii Europene se asigură prin rotație între statele membre, la fiecare 6 luni, iar țările care dețin Președinția lucrează îndeaproape în grupuri de trei, denumite trio-uri, stabilind obiectivele pe termen lung și o agendă comună pentru o perioadă de 18 luni.

România este prima țară a trio-ului care urmează la Președinția Consiliului UE, mandatul său fiind pe perioada ianuarie – iunie 2019, urmată apoi de Finlanda și Croația.

Declarația de cooperare între parlamentele celor trei țări – România, Finlanda și Croația – a fost semnată în marja participării demnitarilor la Conferința Președinților de Parlamente din Uniunea Europeană, care are loc la Tallinn, Estonia, în perioada 23 – 24 aprilie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.