Acasă Social Aparare Ziua Veteranilor de Război

Ziua Veteranilor de Război

DISTRIBUIȚI

145997 – 25042018 – Ministerul Apărării Naţionale organizează, în aceste zile, în toate marile garnizoane din ţară, o serie de manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război.

 În București, activitățile vor avea loc după următorul program:

      joi, 26 aprilie,

  de la ora 10.00, Adunare Solemnă a veteranilor de război la Palatul Cercului Militar Național;

 de la ora 14.00, spectacolul intitulat „Istoria ca un spectacol”, în Aula Ministerului Apărării Naționale. Acesta este primul dintr-o trilogie realizată de Asociaţia Culturală „Lupii Albi”, care va fi lansată în perioada aprilie – decembrie 2018, aducând aduce în prim plan personalități marcante din istoria națională: Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul şi Regina Maria. Proiecţia, în premieră, a filmului „Dracula – Coroana”, cu reevocarea mai multor momente din viaţa voievodului Vlad Ţepeş, va reprezenta primul eveniment din serie. Din distribuție fac parte Maia Morgenstern, Ion Dichiseanu, Carmen Tănase, Constantin Cotimanis, Elvira Deatcu, Vlad Miriță și Bogdan Jianu, care semnează scenariul și regia. 

   vineri, 27 aprilie, de la ora 9.00, ceremonie de depuneri de coroane și jerbe de flori, la Monumentul Eroilor Patriei (din fața Universității Naționale de Apărare ”Carol I”).

 Activități similare vor avea loc şi la monumentele și operele comemorative din Republica Cehă, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Slovacia şi Ungaria dedicate memoriei militarilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Tot cu prilejul Zilei Veteranilor de Război va avea loc duminică, 6 mai, începând cu ora 10.00, în Capitală, Crosul dedicat  veteranilor de război „VeteRUN” – CENTENAR, pe traseul Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, cu întoarcere prin Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.