Acasă Cultura/Media Americanii, interesați de istoria României

Americanii, interesați de istoria României

DISTRIBUIȚI

146294 – 15052018 –  Agenția Națională de Presă AGERPRES a prezentat, la Ambasada României din SUA, documentarul video „Marea Unire – România, la 100 de ani” și expoziția de fotografie România: Evoluție.

Cu ocazia Zilei Porților Deschise la Ambasadă, peste 4.000 de americani au vizitat ambasada României și expoziția AGERPRES.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a declarat înainte de începerea documentarului: „Filmul AGERPRES prezintă români adevărați care au trăit experiențe dramatice, în marja unor momente istorice pentru România. Personajele contemporane cu evenimentele dau o valoare aparte acestui film emoționant. Felicit AGERPRES pentru realizarea acestui proiect care nu a fost ușor, dar a reușit un lucru minunat pentru comunitățile de peste hotare și nu numai. Sărbătorim, în 2018, 100 de ani de la Marea Unire a românilor și e minunat că diaspora poate gusta din această felie de istorie. Vom distribui acest film tuturor comunităților de români din Statele Unite ale Americii”.

Alexandru Giboi, directorul general al AGERPRES, a menționat: „Agenția Națională de Presă are onoarea de a prezenta, în premieră transatlantică, filmul „Marea Unire – România, la 100 de ani”, la Washington, cu sprijinul domnului ambasador George Cristian Maior și al Ambasadei României în SUA. Filmul nostru a avut premiera la București, apoi a urmat, natural, Chișinăul. Cred sincer în rolul AGERPRES de a informa corect publicul, fie că vorbim de români sau străini, iar acest film, un demers jurnalistic unic pentru Centenar, este parte a acestui rol. Însoțim filmul cu expoziția de fotografie România: Evoluție, în ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, creând astfel un eveniment complet și relevant pentru contextul unic pe care îl traversăm”.

Documentarul „Marea Unire – România, la 100 de ani” este o invitaţie la o călătorie emoţionantă şi captivantă, trăită şi nu doar povestită de oameni pentru care România înseamnă şi o colecţie de momente istorice importante în naşterea acestui stat. Practic, sursa citată a mers pe urmele celor care au înfăptuit Unirea: în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transilvania, iar urmaşii celor care au pus umărul la reîntregirea ţării deschid culisele celui mai important moment istoric. Prin vocea celor care povestesc, descoperim că suntem o naţiune fără graniţe. România, la 100 de ani aduce cu sine o istorie care continuă să se scrie.

Expoziția de fotografie, numită România: Evoluție, cuprinde imagini ce fac parte din arhiva AGERPRES, care reflectă viața cultural-artistică, politică și sportivă a țării, dar și câteva fotografii din arhiva Associated Press. Expoziția cuprinde și cele mai bune fotografii realizate în ultimul timp de către fotoreporterii AGERPRES, care ilustrează evoluția României. Totodată, AGERPRES a realizat și un album cu același nume, o ediție specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conține 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluție, Evoluție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.