Acasă Social Proiectele Gabrielei Firea

Proiectele Gabrielei Firea

DISTRIBUIȚI
foto:facebook.com

146344 – 17052018 –  Primarul General, Gabriela Firea, a participat astazi, 17 mai, la cea de-a doua editie a conferintei „Connecting Europe through Innovation”, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

In cadrul evenimentului s-au abordat subiecte precum provocarile aparute ca urmare a inovatiilor din domeniul turismului, al transportului si al tehnologiei, imbunatatirea serviciilor de turism si transport in Uniunea Europeana cu ajutorul tehnologiei, precum si identificarea unor solutii pentru imbunatatirea turismului in era digitala, astfel incat Uniunea Europeana sa ramana competitiva si atractiva pe segmentul turistic.

Primarul General, Gabriela Firea: „Bucureștiul este, de departe, cea mai căutată destinație turistică a României. Contribuie la acest fapt factori obiectivi, legați în general de statutul de capitală, dar și subiectivi, legați de specificul local. În ce ne privește, ca municipalitate, avem în vedere acțiuni de influențare a celei de-a doua categorii de factori. Cu alte cuvinte, avem o destinație, depinde de noi ca experiența celor care ne vizitează să fie una pozitivă sau, de ce nu?, memorabilă, și avem o sumedenie de obiective turistice și atracții, depinde tot de noi să le punem în valoare și să le folosim pentru a-i atrage pe turiști. Cand am preluat mandatul, de promovarea Bucurestiului se ocupau doar doi oameni, drept pentru care, preluand modelul de succes al administratiei de la Viena, am decis infiintarea Companiei Municipale Turistica, care are ca principal obiectiv promovarea Capitalei Romaniei. Chiar in acest weekend, Primaria Capitalei, prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic finanteaza a treia editie a proiectului Experience Bucharest. 45 dintre cei mai bine cotati bloggeri pe turism, ale caror canale online -Facebook, Instagram, Youtube au milioane de vizualizari, vor vizita obiective turistice, dar si locatii inedite din Bucuresti si vor transmite live si post-eveniment experientele lor. Vor urca inclusiv in Arcul de Triumf, obiectiv pe care ne dorim sa il deschidem catre public, spre vizitare, in cursul lunii iulie. Am avut un feed-back foarte bun de la cea de-a doua editie care s-a desfasurat in octombrie 2017, dupa care am fost contactati de un numar mai mare de bloggeri care si-au manifestat interesul sa cunoasca Bucurestiul. In primele doua editii, au aparut 3,5 milioane like-uri si 53 de milioane de impresii despre Bucuresti”.

De asemenea, in cadrul discursului sau, primarul General, Gabriela Firea, e explicat ca, in ceea ce privește prima direcție de acțiune, respectiv mobilitatea și accesibilitatea urbană, Primăria Capitalei a făcut pași semnificativi în ultimii doi ani, într-un cadru coerent și sustenabil. Edilul Sef a amintit ca Planul de Mobilitate Urbana Durabila, un document strategic de planificare a transportului în întreaga zonă București – Ilfov, a fost adoptat in anul 2017 si prin adoptarea acestuia, cele două unități administrativ teritoriale, Bucuresti si Ilfov, vor putea accesa fonduri europene de până la 220 de milioane de euro, prin Programul Operational Regional, dintre care 150 milioane de euro vor fi folositi pentru reformarea transportului public.

Principalele proiecte ale Municipiului Bucuresti incluse in Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Regiunea Bucureşti-Ilfov sunt:

Înfiinţarea Autoritatăţii de Transport Metropolitan Bucuresti – Ilfov, care va organiza, reglementa, exploata, monitoriza si gestiona in comun serviciul public de transport local in regiunea Bucuresti – Ilfov şi va coordona implementarea PMUD-BI 2016-2030;

Introducerea de benzi de circulatie cu prioritate pentru transportul public pe o distanta de 25 km

Modernizarea retelei de mijloace de transport in comun prin achizitia de 100 troleibuze, 500 de autobuze, dintre care 100 electrice si 100 de tramvaie. Proiectul mai presupune si modernizarea, extinderea infrastructurii de tramvai (41 km cale dubla) si reabilitarea aproximativ 1.800 de statii

Constructia de parcari de tip Park & Ride la punctelecheie de intrare in oras

Se vor amenaja 4 parcări tip park&ride

Străulesti-investiţie derulată de Metrorex şi care va fi finalizată în iulie 2018, având o capacitate estimată de 650 de locuri de parcare (autoturisme) şi 11 locuri de parcare pentru autocare/autobuze.

Municipalitatea urmeaza să construiască 3 staţii intermodale:

Pantelimon Vergului (la noul terminal intermodal de la capatul tramvaielor 14 si 55),

Prelungirea Ghencea Domnesti (la viitorul terminal intermodal de pe DNCB Domnesti),

Sos Berceni (la statia de metrou Dimitrie Leonida).

construcţia de parcări subterane

Parcaje ce urmează a fi demarate în regim de concesiune lucrări publice

1. Parcare subterana Edgard Quinet – 3 niveluri; 380 locuri.

2. Parcare subterana P-ta Dorobanti – 2 niveluri; 254 locuri.

3. Parcaj subteran Gara de Nord. 867 Locuri.

4. Parcaj subteran P-ta Lahovari – 207 locuri.

5. Parcaj Subteran P-ta Cantacuzino – 206 locuri;

6. Parcaj subteran P-ta Constitutiei – 988 locuri.

Parcaje care vor fi realizate de către Companiile Municipiului Bucureşti

1. Parcaj zona Floreasca strada Donizetti nr. 8-10, Sector 2 – 215 locuri.

– amenajarea infrastructurii utilitare pentru biciclete (piste de biciclete si locuri de parcare pentru biciclete), precum si extinderea sistemului de inchiriere biciclete (bike-sharing)

– crearea de noi zone cu prioritate pentru pietoni si biciclisti in centrul orasului, concomitent cu modernizarea spatiul urban public;

In ceea ce priveste traseele pietonale si pentru biciclete Bucuresti-Ilfov, a fost aprobat in Comisia Tehnico- Economica a Ministerului Mediului proiectul pentru realizarea pistelor de biciclete, pe o distanta de 63.5 km, proiect in valoare de 10 milioane de euro care va fi demarat anul acesta.

Cele patru trasee sunt:

Traseul 1- Piata Victoriei- Bd. Aviatorilor- Bd. Beijing- strada Nicolae Caranfil- Sos. Pipera- strada Alexandru Serbanescu- Bd. Aerogarii- DN1- Piata Presei Libere- Sos. Kiseleff – Bd. Constantin Prezan

Traseul 2- Piata Victoriei- Bd. Iancu de Hunedoara- Sos. Stefan cel Mare- Sos. Mihai Bravu

Traseul 3- Calea Victoriei- Bd. Regina Elisabeta- Splaiul Independentei- Bd. Natiunile Unite

Traseul 4- Piata Libertatii- Piata Constitutiei- Bd Unirii- Bd. Decebal- Bd. Basarabia- Stadionul National

Cele mai importante proiecte de infrastructura aflate in executie

Modernizare Piata Eroii Revolutiei si Pasaj

Strapungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu etapa 1

Penetratie Splaiul Independentei – Ciurel

Supralargire Fabrica de Glucoza

Infrastructura rutiera si fluidizarea traficului – viitoare lucrari de investitii:

Supralargire Soseaua Bucuresti – Magurele

Prelungirea Strada Brasov intre Soseaua Alexandriei si Prelungirea Ghencea

Supralargire Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – intersectia Vitan Barzesti etapa a II a

Pasaj rutier Soseaua Colentina – Doamna Ghica

Pod planseu Piata Unirii

Intregire Splaiul Unirii – Zona Bdul Marasesti – Hanul lui Manuc

Supralargire Calea Grivitei si Bdul Bucurestii Noi

Strapungere si supralargire Str. Avionului, intre Sos. Pipera si linia de centura prin Drumul Nisipoasa, Str. Campul Pipera si str. Vadul Moldovei cu pasaj denivelat peste calea ferata Bucuresti- Constanta, pe sub pista aeroportului Aurel Vlaicu

Reabilitare Bulevardul Basarabia, intre Sos. Mihai Bravu si Sos. Dudesti-Pantelimon

Supralargire Calea Calarasi si Bdul Corneliu Coposu, intre str. Sf. Vineri si Sos. Mihai Bravu

Pasaj denivelat sos. Petricani-Sos Bucuresti Nord

Pasaj denivelat peste intersectia Sos. Andronache – Bdul Eroilor

Continuarea lucrarilor la obiectiul de investii „Modernizare si consolidare Pod Mihai Bravu”

Reabilitare Pod Grant

Pasaj pietonal subteran Arcul de Triumf

 

La eveniment au mai participat Comisarul European pentru Piata Interna, Industrie, Antreprenoriat si IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, Ministrul Economiei, Danut Andrusca, Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul turismului, Bogdan Trif, europarlamentarul Claudia Tapardel, co-presedinte a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului si Patrimoniului Cultural din cadrul Parlamentului European.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.