Acasă Social Aparare Salvatorul Ciprian Ionuț Năstase a fost înaintat în grad de ministrul Apărării...

Salvatorul Ciprian Ionuț Năstase a fost înaintat în grad de ministrul Apărării Naționale

DISTRIBUIȚI

 146365 – 18052018 – Locotenentul Ciprian Ionuț Năstase, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată ”Unirea Principatelor” din Focşani, a fost înaintat în gradul de căpitan, de ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 18 mai, la sediul MApN.

Militarul a fost avansat în mod excepțional, cu ocazia Zilei Eroilor, pentru spiritul civic și de sacrificiu, a curajului și respectului pentru semeni manifestat în timpul intervenției pentru descarcerarea unor persoane blocate într-un autoturism în urma unui accident de circulație și acordării primului ajutor acestora, până la sosirea ambulanței. ”Sunteți cu adevărat un salvator de vieți, un om minunat care merită toată stima noastră. Sunt mândru că faceți parte din Armata României care, prin gestul făcut de dumneavoastră, demonstrează cetățenilor că militarii nu numai că își îndeplinesc cu responsabilitate misiunile interne și internaționale, ci și că sunt alături de ei și în momente grele”, a spus ministrul Fifor în cadrul ceremoniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.