Acasă Politic Unul dintre cei mai bogați parlamentari liberali, incompatibil

Unul dintre cei mai bogați parlamentari liberali, incompatibil

DISTRIBUIȚI

146348 – 18052018 – Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat faptul că Eleonora Carmen Hărău s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016, întrucât a deținut simultan calitatea de deputat și funcția de cenzor supleant la Ameritech SA. De asemenea, parlamentarul liberal, unul dintre cei mai bogați aleși, s-a aflat în incompatibilitate și în perioada 21 decembrie 2016 – 5 mai 2017, întrucât a deținut simultan calitatea de senator și funcția de cenzor supleant la aceeași societate comercială.

Întrucât persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de deputat și de senator funcția de cenzor supleant la Ameritech SA, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, ”calitatea de deputat și senator este, de asemenea,  incompatibilă cu: […] cenzor la societățile comerciale […]”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.