Acasă Externe Despre contracararea amenințărilor hibride și apărarea cibernetică

Despre contracararea amenințărilor hibride și apărarea cibernetică

DISTRIBUIȚI

 146621 – 11062018 – Cea de-a doua zi a ministerialei Apărării NATO a fost dedicată reuniunilor care au avut pe agendă cooperarea dintre NATO și UE, precum și evoluția misiunii aliate din Afganistan, Resolute Support.

În cadrul reuniunii axată pe cooperarea NATO – UE, la care a participat și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externă și de securitate comună, Federica Mogherini, au fost abordate subiecte prioritare pentru asigurarea securității europene. În context, au fost subliniate domeniile concrete de cooperare, precum mobilitatea militară, contracararea amenințărilor hibride și apărarea cibernetică. Ministrul Fifor a subliniat susținerea României pentru consolidarea cooperării NATO – UE, evidențiind totodată importanța legăturii transatlantice pentru securitatea și stabilitatea europeană.

Discuțiile din cadrul sesiunii în formatul Misiunii Resolute Support (RSM) s-au concentrat asupra evoluţiei situaţiei de securitate din Afganistan şi contribuţiilor aliaţilor la misiunea NATO. Ministrul român al Apărării Naționale a salutat rolul NATO şi al RSM pentru securitatea aliaţilor, a Afganistanului dar şi a comunităţii internaţionale, în contextul eforturilor de combatere a terorismului. În plus, ministrul Fifor a evidenţiat contribuţia semnificativă în cadrul RSM, România fiind al patrulea contributor aliat cu trupe la această misiune.

În cadrul reuniunii Coaliţiei Globale anti-DAESH, s-au purtat discuţii pe marginea situaţiei curente de securitate din Irak şi au fost prezentate contribuţii ale ţărilor participante la Coaliţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.