Acasă Economie FMI atenționează

FMI atenționează

DISTRIBUIȚI

 146602 – 07062018 – Fondul Monetar Internaţional (FMI) a analizat ultimul raport privind evoluţiile din România şi avertizează că inflaţia şi deficitele cresc, absorbţia fondurilor europene este slabă, investiţiile au rămas în urmă, iar economia se supraîncălzeşte, scrie Mediafax.ro.

Inflaţia ”se reia cu rapiditate”, decalajele dintre venituri şi cheltuieli (deficitul bugetar) şi dintre încasările şi plăţile balanţei externe (deficitul de cont curent) se adâncesc, investiţiile au rămas în urma consumului, iar absorbţia de fonduri europene este slabă, astfel că ”sunt semne de supraîncălzire a economiei”. Acestea sunt, pe scurt, principalele avertismente ale FMI, cu precizarea că ”lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea economică potenţială pe termen mediu”.

”România a înregistrat o creştere economică puternică în 2017, cu un nivel record al scăderii şomajului şi un sector financiar îmbunătăţit. Consumul privat, impulsionat de stimulente fiscale şi de majorări ale salariilor, a condus la o creştere puternică a economiei, în timp ce investiţiile sunt rămase în urmă şi reformele structurale au încetinit”, semnalează experţii FMI.

”Investiţiile publice au scăzut la un nivel redus ca procent din PIB de mai mulţi ani, cu o absorbţie redusă a fondurilor UE. Atât deficitul public, cât şi deficitul de cont curent s-au adâncit, la 2,8 şi, respectiv, 3,4% din PIB în 2017”. Iar inflaţia se reia cu rapiditate: „în timp ce ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale a României a fost atinsă în 2017, inflaţia anuală a crescut de la luna ianuarie peste limita superioară a benzii din jurul ţintei, ajungând la 5,2% în aprilie 2018”, se mai arată în comunicatul postat pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.

”Creşterea economică este aşteptată să atingă cota de 5% în 2018, condusă din nou de stimularea continuă a consumului privat prin relaxarea fiscală”, fiind însă „însoţită de un deficit de cont curent şi o inflaţie ridicată, chiar şi atunci când politica monetară este înăsprită”. Creşterea economică ”se va modera până la 3% pe termen mediu, deoarece efectele tranzitorii ale stimulentelor fiscale se estompează, iar investiţiile amânate şi lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea potenţială pe termen mediu”, mai arată experţii FMI.

Documentul mai semnalează că ”sunt semne de supraîncălzire” şi ”există riscul ca traiectoria actuală a politicilor să crească volatilitatea macroeconomică, să submineze capacitatea de a rezista la eventualele şocuri adverse şi, în cele din urmă, să încetinească convergenţa către ţările avansate ale UE”.

Potrivit FMI, principalele riscuri externe pentru perspectivele economice includ o schimbare bruscă a apetitului global de risc. ”Deteriorarea în continuare a soldurilor fiscale şi externe sau o slăbire a instituţiilor ar putea perturba încrederea investitorilor. Şocurile externe şi cele interne pot coincide şi pot eroda încrederea investitorilor şi fluxurile de capital. Menţinerea nivelului rezervei adecvate a României, a tensiunilor fiscale şi a unui curs de schimb flexibil ar contribui la combaterea acestor riscuri”, atenţionează experţii.

Directorii FMI au mai remarcat că ”o politică fiscală mai prudentă ar contribui la reechilibrarea economică şi ar reduce povara asupra politicii monetare”. În contextul unei creşteri economice puternice, oficialii au recomandat „un obiectiv fiscal mai mic decât ţinta bugetară din 2018 de 3% din PIB” şi au menţionat că ar fi necesare „măsuri fiscale suplimentare” pentru atingerea acestui obiectiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.