Acasă Anchete Interne Întâlnire oficială între șefii Poliției de Frontieră din România și Ungaria

Întâlnire oficială între șefii Poliției de Frontieră din România și Ungaria

DISTRIBUIȚI

146616 – 08062018 – În data de 8 iunie 2018, la invitaţia conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, la Punctul de Trecere a Frontierei Artand – Borş, s-a desfăşurat întâlnirea şefilor autorităţilor cu atribuţii la frontieră din România şi Ungaria.

Delegaţia Poliţiei de Frontieră Române a fost condusă de chestorul general de poliţie Ioan Buda, inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, iar delegaţia Ungariei de către general maior de poliţie dr. Halmosi Zsolt, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Ungare.

Cu ocazia întrevederii, şefii celor două instituţii au analizat stadiul şi perspectivele cooperării româno-ungare, în domeniile aflate în competenţa celor două instituţii, inclusiv măsurile propuse pentru eficientizarea controlului la frontiera dintre cele două ţări.

De asemenea, a fost analizată evoluţia situaţiei operative înregistrată la graniţa dintre cele două ţări, acţiunile comune de prevenire și combatere a migrației ilegale și schimbul operativ de date și informații care se desfășoară permanent prin punctele comune de contact, acestea demonstrând eficienţa cooperării transfrontaliere între autorităţile de frontieră ale celor două state.

În mod concret, au fost dezbătute probleme actuale înregistrate la frontiera comună, respectiv aspecte ce vizează desfăşurarea traficului prin punctele de trecere de la frontiera româno-ungară şi au fost identificate soluții concrete care să atingă obiectivele celor două state și care să ducă la fluidizarea traficului de călători şi mijloace de transport internaţional.

Astfel, luând în considerare necesitatea degrevării traficului mijloacelor de mare tonaj prin punctele de frontiera deschise la graniţa comună, în conformitate cu art. 9 alin.4 din OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 12, alin. 1 din Convenţia dintre România şi Ungaria, privind controlul traficului de frontieră rutier şi feroviar, ţinând cont de interesele economice şi sociale ale celor două ţări, autorităţile de frontieră au convenit deschiderea ocazională a unui punct de trecere între localităţile Santăul Mare (România) şi Nagykereki (Ungaria), în scopul efectuării unor transporturi de materiale de construcţii, urmând ca în perioada următoare să se stabilească măsuri concrete pentru operaţionalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.