Acasă Social Aparare La Moreni va fi dezvoltat cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare...

La Moreni va fi dezvoltat cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc de după 1990

DISTRIBUIȚI

 146782 – 22262018 – În cadrul seriei de vizite programate de ministrul Apărării Naționale în principalele garnizoane din țară, destinate informării cu privire la condițiile de viață și de muncă ale personalului, nevoile de investiții în dotarea și infrastructura unităților militare, dar și la provocările cu care se confruntă militarii în îndeplinirea misiunilor, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, s-a aflat joi, 21 iunie, în garnizoana Târgoviște, județul Dâmbovița.

În cadrul întâlnirii organizate la sediul Prefecturii județului Dâmbovița cu reprezentanții autorităților locale județene și municipale, senatorul Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului României, a prezentat proiectele avute în vedere a fi dezvoltate în colaborare cu MApN.

”La nivelul județului Dâmbovița sunt prevăzute proiecte de investiții majore în industria de apărare. Cel mai important este, fără îndoială, cel de la Moreni, unde vom dezvolta cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc de după 1990, transportorul amfibiu blindat Agilis, care, la momentul începerii producției, preconizate pentru 2020, ar putea reprezenta cel mai avansat transportor blindat flotabil dezvoltat în Uniunea Europeană. Armata României se va dota cu 360 de astfel de mașini de luptă, dar blindatul va putea fi produs și pentru export”, a declarat ministrul apărării naționale. ”Ne-am angajat prin programul de guvernare să creăm în România un puternic hub regional în domeniul industriei de apărare, iar județul Dâmbovița poate contribui semnificativ la atingerea acestui deziderat, care va asigura locuri de muncă și dezvoltare economică în domenii de nișă, de înaltă tehnologie”, a adăugat Mihai Fifor.

Primul obiectiv militar vizitat a fost Centrul 185 Mentenanță ”Radu cel Mare”, unde ministrul apărării s-a întâlnit cu comandanții unităților din garnizoană, cu care a discutat despre problemele întâmpinate la nivelul condițiilor de trai și de muncă ale personalului, despre gradul de îndeplinire a obiectivelor și misiunilor încredințate și despre perspectivele de viitor.

Au fost analizate planurile dezvoltare a Centrului 185 Mentenanță ”Radu cel Mare” printr-un proiect-pilot care prevede investiții majore pentru modernizarea infrastructurii și liniilor tehnologice și completarea încadrării cu specialiști calificați. Proiectul va fi aplicat ulterior la nivelul întregii armate, în cadrul unei concepții de repartiție zonală a centrelor de mentenanță prin care să se asigure, la standarde tehnologice moderne, nevoile principale de reparații și întreținere a tehnicii de luptă aflată sau care urmează să intre în dotarea Armatei României.

De asemenea, ministrul a vizitat Cercul Militar din oraș, unde a exprimat întreaga deschidere pentru analiza propunerii reprezentanților consiliului județean de a prelua în administrare clădirea, ceea ce ar putea permite reabilitarea și renovarea spațiilor instituției, astfel încât aceasta să poată fi redată circuitului cultural local, în beneficiul comunității și al militarilor garnizoanei.

Tot la Cercul Militar, ministrul Fifor s-a întâlnit cu veterani de război și cu militari în rezervă și retragere din județ, pe care i-a asigurat de disponibilitatea necondiționată a conducerii ministerului de a dialoga și colabora cu structurile asociative ale veteranilor și rezerviștilor.

La Policlinica Militară, personalul medical a prezentat condițiile în care își desfășoară activitatea și a prezentat proiectele de modernizare a infrastructurii și de dotare cu aparatură medicală performantă, astfel încât personalul militar în activitate, în rezervă sau în retragere și familiile acestora să poată beneficia de servicii medicale de calitate.

Ministrul s-a deplasat și la fostul Spital Mănăstirea Dealu, unde s-a întâlnit cu conducerea și cu membrii ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) și a vizitat șantierul viitorului centru de recuperare pentru militarii răniţi în teatre de operaţii.

Mihai Fifor a declarat că Ministerul Apărării Naționale caută soluțiile legale prin care să poate sprijini concret asociația pentru implementarea proiectului. ”Un astfel de centru ar putea avea un rol important în recuperarea și tratarea veteranilor răniți în teatrele de operații, iar Ministerul Apărării Naționale are și interesul și disponibilitatea deplină să sprijine un asemenea proiect. Sper ca într-un termen foarte scurt să putem aborda aceste opțiuni împreună cu promotorii și beneficiarii proiectului, AMVVD”, a declarat ministrul.

Agenda vizitei ministrului Apărării a inclus și o întâlnire cu managementul societăţilor din industria de armament din judeţul Dâmboviţa, Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti şi Automecanica Moreni, care au în derulare sau în pregătire proiecte importante, în beneficiul MApN.

”Am spus în multe rânduri că asigurarea bugetului de două procente din PIB nu înseamnă că Armata României iese la cumpărături. Chibzuim cu mare atenție alocarea acestor resurse, astfel încât marile proiecte de înzestrare să fie integrate în țară, să aducă investiții majore în economie, să creeze locuri de muncă bine plătite. Doar așa putem să transformăm industria de apărarare din România într-un jucător important în piața de profil din regiune. Industria de apărare dâmbovițeană va beneficia din plin de aceste proiecte”, a spus, în cadrul întâlnirii, ministrul Mihai Fifor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.