Acasă Anchete Interne Pakistanezi ascunsi printre pepeni

Pakistanezi ascunsi printre pepeni

DISTRIBUIȚI

146709 – 18062018 –  Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat -I.T.P.F. Giurgiu au descoperit în compartimentul de marfă al unui camion, ascunşi printre pepeni, trei cetăţeni pakistanezi care intenţionau să intre ilegal în ţară, cu scopul de a ajunge in Germania.

La 16 iunie, la orele 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul polonez G. Stanislav, în vârstă de 50 de ani, la volanul unui autocamion, marca Volvo. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, pepeni verzi din Grecia pentru Germania. Acționând în baza unei analize de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Cu ocazia controlului specific, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperite ascunse, printre pepeni, trei persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni pakistanezi, doi bărbaţi, în vârstă de 20 de ani, respectiv 31 de ani şi un minor, în vârstă de 15 ani.

La cercetări, cele trei persoane au declarat că s-au urcat în autocamion pe teritoriul Greciei şi intenţionau să ajungă în Germania, la rude. De asemenea, şoferul polonez a declarat că nu are cunoştinţă despre modul cum au ajuns pakistanezii în autovehicul.

Polițiștii de frontiera au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor in cauză, iar conform protocolului romano – bulgar, cetăţeanul polonez, mijlocul de transport şi cei trei pakistanezi au fost predați Politiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.