Acasă Social Peste 1.600 de pompieri militari în luptă cu inundațiile

Peste 1.600 de pompieri militari în luptă cu inundațiile

Ample intervenții în Ilfov

DISTRIBUIȚI

146899 – 29062018 – Peste 1.600 de pompieri militari cu 470 mijloace tehnice au acționat pentru salvarea persoanelor și evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații. Ca urmare a ploilor însemnate cantitativ, atât în cursul zilei de ieri, cât şi pe timpul nopţii, echipaje de salvatori au monitorizat zonele de risc şi au intervenit în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din 20 județe (Bacăi, Brăila, Botoșani, Buzău, Constanța, Călărași, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vrancea Vaslui) și municipiul București.

Efectivele ISU au acționat cu motopompe, autospeciale și tehnică grea de intervenție pentru evacuarea apei din 60 case, 71 anexe gospodărești, 484 curți, 43 subsoluri și beciuri și de pe 31 străzi. De asemenea, s-a acționat cu accesorii de descarcerare pentru degajarea a 11 copaci doborâți de vântul puternic.

Pe timpul acțiunilor de intervenție 14 persoane surprinse de ape au fost salvate de către echipajele de pompieri militari, iar peste 1.300 de animale au fost adăpostite, cu sprijinul echipajelor de intervenție. Totodată 50 persoane din județul Neamț și o persoană din județul Botoșani au fost evacuate preventiv din locuințe, până la retragerea apelor și înlăturarea urmărilor inundațiilor.

În localitatea Trifești din județul Neamț a fost necesara evacuarea persoanelor, având în vedere că 20 de locuințe erau în pericol să fie inundate în cazul ruperii digului care delimitează o acumulare de apă. În acest moment nivelul apei este în scădere, iar pompierii de la ISU Neamț, împreună cu autoritățile locale, monitorizează situația astfel încât persoanele evacuate să revină în locuințe după înlăturarea pericolului.

Situații de urgență generate de inundații s-au înregistrat și în județul Botoșani, unde s-a intervenit pentru salvarea persoanelor surprinse de viituri și evacuarea apei din gospodării. Astfel, în localitatea Răuseni, o persoană care se afla cu oile într-o zonă inundabilă a fost recuperată împreună animalele de către salvatori, iar alte 3 persoane din municipiul Botoșani aflate în autovehiculele surprinse de apă au fost deblocate de către pompierii botoșăneni.

Din nefericire, în localitatea Tămășoaia din județul Bacău, manifestarea fenomenelor meteo extreme a generat decesul unui minor, surprins de descărcările electrice. Salvatorii au intervenit de urgență, însă, în ciuda tuturor eforturilor, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. În sprijinul populației afectate de inundații din județul Bacău, IGSU a dislocat două echipaje cu instalații de potabilizare de la ISU Iași și ISU Vrancea, pentru asigurarea apei potabile și menajere.

În județul Teleorman, echipaje de pompieri cu motopompe intervin și la această oră pentru evacuarea apei din 10 locuințe și peste 300 de curți și beciuri inundate în urma ploilor.

O intervenție deosebită a avut loc și în localitatea Valea Moldovei din județul Suceava, unde pompierii militari au salvat doua persoane și aproximativ 400 de oi, surprinse de ape într-o zonă deschisă. Acestea au fost trecute peste apă în siguranță.

În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice și se acționează pentru înlăturarea efectelor în județele Bacău, Buzău, Neamț și Teleorman.

În contextul atenționărilor meteorologice care vizează o mare parte din țară, pompierii militari rămân mobilizați pentru monitorizarea permanentă a cursurile de apă și pentru asigurarea intervenției imediate în sprijinul comunităților afectate.

În Ilfov, ISU a acționat pentru extragerea apei în Pantelimon (str. Ion Creangă, str. George Călinescu, str. Albatrosului, Șoseaua Viilor – străzi sau curți/case inundate), Cernica (intrarea Tonciului – stradă și curte inundată), Bragadiru (str. Soldatului – stradă inundată), Otopeni (DN1- apă acumulată pe carosabil), Ștefăneștii de Jos (str. Mesteacănului- stradă inundată).

La această oră, pompierii continuă să acționeze cu motopompe în câteva locații din județul Ilfov pentru extragerea apei din străzi, curți sau case inundate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.