Acasă Politic Dragnea: ”Președintele e implicat direct în condamnarea mea”

Dragnea: ”Președintele e implicat direct în condamnarea mea”

DISTRIBUIȚI
foto:antena3.ro

 147111 – 12072018 – Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarant, miercuri seara, la Antena 3, că președintele ar fi implicat direct în condamnarea sa, având informația de la un ofițer SRI care a fi participat la o discuție referitoare la un judecător dispus să îl condamne.

”Raluca Turcan i-a promis lui Iohannis că dacă aranjează condamnarea mea, ea garantează că dă guvernul jos a doua zi. Condamnarea mea s-a realizat, Guvernul nu a picat. Președintele e implicat direct în condamnarea mea, asta e părerea mea. Vorbim de a doua condamnare pe care o primesc fără probe. Este un ofițer, nu îi dau nume, dar care mi-a zis că a participat întâmplător la o discuție cu niște șefi din niște instituții și care au zis -domnule, am rezolvat doar cu un judecător, dar lucrăm în continuare. Dacă ține la onoarea militară și nu are mize mici, poate ar fi bine să spună, pentru că mâine i se poate întâmpla lui. Un ofițer SRI, care nu e în rezervă. Sentința mea a fost dată prin presiune. Unul dintre judecătorii din complet a rezistat la presiune, ceilalți doi nu au rezistat. Nu pot spune că am fost șocat în acea zi, pentru erau multe vorbe. Aceste semințe ale răului, ale urii îi aparțin lui Iohannis, e mult mai rău decât Traian Băsescu”, a susținut Dragnea.

Dacă până luni PSD invoca lipsa unei decizii în cazul Kovesi pentru suspendarea președintelui, acum Liviu Dragnea vine și spune că sunt și alte motive, iar Călin Popescu-Tăriceanu nu respinge ideea: ”La ora asta nu știu ce ar trebui să se întâmple ca acest demers să se oprească în toamnă. Chiar nu știu! Adică, nu-mi dau seama ce ar putea să facă. Nu este obligatoriu în toamnă, se pot întâmpla foarte multe lucruri. Am vorbit cu colegii mei în ultima întâlnire de la grup, le-am spus că pot merge în vacanță, dar să aibă tot timpul telefoanele la ei pentru că dacă apare ceva o să ne reîntâlnim în Parlament … În ceea ce privește revocarea în sine a lui Kovesi, este un prim pas, dar este un pas mic. Doar schimbarea doamnei Kovesi din fruntea DNA-ului nu rezolvă problema, nu se rezolvă toți acești ani de abuzuri îngrozitoare, de călcare în picioare a Constituției, de frânt mii de destine, de distrus vieți, de distrus companii, acești ani de amenințări, șantaj, de probe obținute într-un mod nelegal, prin amenințări și fără perdea. Nu rezolvă marea problemă a sistemului”.

Dragnea a mai susținut că Iohannis se teme de suspendare, de aceea a semnat decretul de revocare.

”Eu cred că a fost motivul principal (suspendarea – n.r.) pentru care a semnat decretul de revocare pentru cât a stat, 32 de zile, din câte înţelesesem nu avea de gând să semneze decretul. Nu avea rezerve în a dispreţui Constituţia, ci doar teama suspendării, pentru că nu are decât un obiectiv, al doilea mandat, pentru a căpăta protecţie, imunitate, să nu răspundă pentru nişte fapte de care trebuie să răspundă. Nu s-a vorbit foarte mult, presa cu epoleţi nu dezbate acest subiect – dosarul în care se reclamă că a obţinut o casă prin fals dovedit în instanţă şi câteva sute de mii de euro pe care trebuie să le dea înapoi statului român să aibă imunitate şi din înălţimea Dealului Cotroceniului să dea lecţii de morală”, a spus președintele social-democraților.

Liviu Dragnea l-a atacat și pe liderul liberalilor, Ludovic Orban, dar și pe PNL şi USR. ”Nu-s prost. E clar că miza principală a lui Klaus Iohannis este ca eu să nu mai exist. Ce fac procurorii cu finanţările ilegale ale USR şi PNL? Nimic, pentru că este componenta politică a acestui sistem. Orban, acest personaj de desene animate, tras de fire şi care îşi caută fericirea doar în ochii stăpânilor. Ştiti ce făcea Raluca Turcan cu votul la moţiune? Mergea cu Orban la discuţii să voteze moţiunea, după care venea a doua zi, dăm jos guvernul, venim cu Orban, îl picăm şi venim cu altă variant”, a declarat Liviu Dragnea. – Sursa: EurActiv

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.