Acasă Social După pui, vaci și porci urmează atacul la oi și capre

După pui, vaci și porci urmează atacul la oi și capre

DISTRIBUIȚI

147586 – 29082018 – După ravagiile pe care le-a făcut pesta porcină, care a dus la înroșirea hărții României pe măsură ce boala a avansat în mai multe exploataţii şi ferme mici, vine ameninţarea Pestei Micilor Rumegătoare (PPR). Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a convocat la Braşov, astăzi şi mâine, ca urmare a apariţiei pestei micilor rumegătoare în Bulgaria şi a potenţialului risc la care este expusă ţara noastră, o întâlnire de lucru a experţilor pe această temă.

“Ca urmare a apariţiei Pestei Micilor Rumegătoare în Bulgaria şi al potenţialului risc la care este expusă ţara noastră, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a convocat o întâlnire de lucru a experţilor pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR)”, menţionează ANSVSA într-un comunicat.

Scopul întâlnirii este acela de a elabora un plan de măsuri pentru a preveni pătrunderea virusului în ţara noastră, dar şi de a elabora un Manual Operaţional pentru intervenţia în focarele de PMR.

La întâlnire vor participa reprezentanţi ai ANSVSA de la nivel central şi teritorial, ai Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală şi ai mediului academic.

Pesta Rumegătoarelor mici (PRA) nu reprezintă acelaşi pericol major şi nici nu are o arie de transmitere atât de răspândită. Cu toate acestea, oierii îşi pot lua o serie de măsuri în privinţa exploataţiilor pe care le deţin în lipsa unor reacţii ale autorităţilor. Semnele bolii sunt febră, tulburări, anorexie, apatie, horipilatie (zburlirea părului). Febra este prezentă 2-3 zile, perioadă în care apare un jetaj mucopurulent, epifora, uneori ulceraţii ale mucoasei bucale şi congestie gingivală. În această formă, boala evoluează 5-6 zile, iar animalele mor în hipotermie.

Avem 700 de focare de PPA

Președintele României, Klaus Iohannis, a solicitat, în sfârșit, astăzi, Guvernului adoptarea de urgență a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creșterea numărului de focare de pestă porcină africană (PPA) și trage un semnal de alarmă serios asupra riscurilor majore generate de răspândirea explozivă a acestui virus.

Din cauza modului defectuos în care este gestionată această situație de criză, Iohannis spune că Guvernul PSD i-a împins pe producătorii autohtoni în pragul falimentului. În prezent, în România sunt peste 700 de focare, răspândite în 10 județe ale țării, inclusiv în Ilfov, iar numărul focarelor se extinde amenințător.

Președintele României solicită aplicarea tuturor normelor și măsurilor de prevenție care se impun în astfel de situații, inclusiv asigurarea corespunzătoare a barierelor de biosecuritate care să limiteze răspândirea focarelor.

După cum se știe, în ciuda avertismentelor Comisiei Europene, după apariția virusului în Delta Dunării nu au fost luate toate măsurile prevăzute în planul de contingență, pentru a preveni extinderea focarelor de pestă porcină africană și în alte zone ale teritoriului național.

Președintele României atenționează Guvernul și autoritățile competente că sunt datoare să explice cum este posibil ca, în toată această perioadă, să nu fie luate măsurile adecvate pentru izolarea și menținerea sub control a focarelor existente.

Totodată, cei care au gestionat într-un mod complet defectuos această criză vor trebui să-și asume responsabilitatea stării de fapt.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.