Acasă Anchete Interne Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră

Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră

DISTRIBUIȚI

  147454 – 14082018 – Având în vedere că se apropie minivacanța de Sfânta Maria, prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării, în perioada următoare se preconizează  o creștere a traficului în punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria și Bulgaria.

În acest sens, Poliția de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei, dispuse de la începerea sezonului estival, pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, s-a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora. Astfel, în această perioadă, peste 4.000 polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control a frontierei de stat.

Subliniem faptul că este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

Menţionăm că la frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine in vederea stabilirii unor masuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări:

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm participanţilor la trafic utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la  frontiera româno-ungară sunt operaţionale 11 puncte de trecere cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

pe raza jud. Timiş:

P.T.F. Cenad – Kiszombor

pe raza jud. Arad:

P.T.F. Nădlac – Nagylak

P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota

P.T.F. Turnu – Batonnya

P.T.F. Vărşand – Gyula

pe raza jud. Bihor:

P.T.F. Salonta – Mehkerek

P.T.F. Borş – Artand

P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany

P.T.F. Săcuieni – Letavertes

pe raza jud. Satu Mare:

P.T.F. Urziceni – Vallaj

P.T.F. Petea – Csengersima

La frontiera româno-bulgară sunt 9 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 20/19 de benzi de control pe sens.

pe raza jud. Constanţa:

P.T.F. Vama Veche – Durankulak

P.T.F. Ostrov – Silistra

P.T.F. Negru Vodă – Kardam

P.T.F. Lipnița – Kainardja pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

pe raza jud. Giurgiu:

P.T.F. Giurgiu – Ruse

pe raza jud. Dolj:

P.T.F. Bechet – Orjahovo

P.T.F. Calafat – Vidin

pe raza jud. Teleorman:

P.T.F. Turnu Magurele-Nicopole

P.T.F. Zimnicea-Sviștov

pe raza jud. Călăraşi:

P.T.F. Călăraşi / Chiciu

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line,  ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă  media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.