Acasă Economic PMB a cumparat doua tomografe care evalueaza rezistenta arborilor

PMB a cumparat doua tomografe care evalueaza rezistenta arborilor

215
DISTRIBUIȚI

147571 – 28082018 – Primaria Municipiului Bucuresti, prin Compania Municipala Intretinerea Arborilor si Spatiului Verde Bucuresti S.A., a achizitionat două aparate de tomografiere a arborilor, folosite pentru a evalua starea de sanatate a arborilor maturi din Bucuresti si in special a exemplarelor valoroase, in scopul conservarii si pastrarii lor.

Cele doua aparate vor contribui la cresterea gradului de siguranta a cetatenilor: aparatele permit identificarea arborilor bolnavi sau imbatraniti și a ramurilor cu potențial risc de desprindere. Tratarea acestora in mod corespunzator, dupa stabilirea diagnosticului, reduce riscul de prabusire a copacilor, la care ar fi expusi trecatorii.

Aparatele Tomograful Sonic PICUS 3 si Tomograful electric TreeTonic 3 sunt echipamente de ultima generatie cu cea mai avansata tehnologie imagistica pentru inspectia arborilor, care vor ajuta la stabilirea si aplicarea tipurilor de interventii adecvate: au capacitate de stocare de peste 100 de tomografe, sunt dotate cu bluetooth, iar tomografia arborelui poate fi vizualizata in timp real prin intermediul unui laptop. Fiind dotate cu sistem GPS, aparatele stocheaza, de asemenea, locatia exacta a arborelui tomografiat. Aparatele masoara rapiditatea de propagare a undelor sonore in tesutul lemnos si identifica tesuturile afectate intr-un mod non-invaziv.

Majoritatea bolilor si a ranilor arborilor duc la aparitia de fracturi, cavitati sau putregai care modifica elasticitatea si densitatea tesutului lemnos. Rapiditatea de propagare a undelor sonore este direct influentata de aceste modificari din tesut investigate de cele doua aparate. Acestea realizeaza analiza pe verticala a extinderii tesutului afectat si detecteaza stadii incipiente de putregai. Astfel, se poate face o previziune a rezistentei arborelui.

Valoarea totala a celor doua tomografe este de 131.987 lei fara TVA.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.