Acasă Externe Republica Croația – menținerea aglomerației în circulația rutieră

Republica Croația – menținerea aglomerației în circulația rutieră

DISTRIBUIȚI

147453 – 14082018 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenționează să tranziteze sau să călătorească în Republica Croația că, din cauza vârfului de sezon estival – luna august 2018 – circulația rutieră este foarte intensă pe principalele autostrăzi: A1 Zagreb – Split – Dubrovnik și A6 Zagreb – Rijeka, care leagă partea continentală de litoralul adriatic, precum și pe A3 Bregana – Lipovac, care este ruta predilectă de tranzit între Slovenia și Serbia, adesea înregistrându-se blocaje și coloane de autovehicule care se pot întinde, în special în zilele de week-end, pe zeci de kilometri.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetăţenilor români că în contextul sezonului estival este posibilă prelungirea semnificativă a timpilor de așteptare la frontiere, în special la punctele de trecere dintre Croația și Slovenia (mai ales Bregana) și Croația – Serbia (cu precădere Bajakovo) situate pe autostrada Ljubljana-Zagreb-Belgrad.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români ca înainte de a pleca la drum să consulte, pentru informații actualizate, paginile de Internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă – http://www.ccaa.hr.

Totodată, în situații de urgență, pe teritoriul Republicii Croația se poate apela numărul european unic de urgență „112”.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii României în Republica Croația: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.