Acasă Politic 565 de protocoale, acorduri şi documente încheiate între SRI şi instituţii, din...

565 de protocoale, acorduri şi documente încheiate între SRI şi instituţii, din anul 1990. 337 sunt încă active 

DISTRIBUIȚI

147735 – 14092018 – Preşedintele comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat, joi, după audierea directorului SRI, Eduard Hellvig, că au fost 565 de protocoale, acorduri şi documente încheiate între SRI şi instituţii, din anul 1990, menţionând că 337 sunt încă active.

”Sunt semnate protocoale între SRI şi instituţii, cred că din anul 1990. În total, au fost 565 de astfel de acte, protocoale sau acorduri dintre cele 565, 432 au fost protocoale, restul au fost documente şi acorduri, 337 sunt active, 134 sunt denunţate şi 94 sunt abrogate ca urmare a modificării legislaţiei”, a precizat Manda, la finalul audierii. Conform acestuia, s-a stabilit ca toate aceste protocoale, documente să fie transmise comisiei în aproximativ o săptămână.

”Discuţia pe care am avut-o cu conducerea, dincolo de această prezentare, a fost ca toate aceste documente, acorduri, protocoale să ne parvină la comisie şi angajamentul conducerii SRI a fost ca, probabil în maxim o săptămână, aceste documente să ne parvină la comisie”, a susţinut Manda. El a precizat că dintre aceste protocoale, 18 au fost semnate cu instituţii din Justiţie, care sunt fie denunţate, clasificate sau cu caracter public, menţionând că două dintre acestea au caracter secret şi sunt legate de ameninţările de terorism. ”Dintre aceste protocoale s-a pus un accent pe ceea ce înseamnă protocoale din Justiţie. Aici cred că vorbim de 18 de astfel de documente semnate cu Parchetul, DIICOT, DNA/PNA, Inspecţia judiciară, CSM, unele dintre ele denunţate, unele dintre ele clasificate, unele dintre ele cu caracter public. Cred că în acest moment vorbim doar de două documente care au caracter secret şi care sunt încă în vigoare, cele legate de ameninţările de terorism şi a rămas să verificăm, pentru că, în opinia noastră, nu am reuşit să finalizăm în timpul şedinţei, dar cele două sunt la comisie din cele 64 pe care le-am primit la momentul respectiv, la sfârşitul anului trecut”, a explicat Manda.

Senatorul PSD a menţionat că a discutat cu directorul SRI şi despre protocoalele din 2016, unul secret şi unul nesecret. ”Am avut o discuţie legată de protocolul din 2016, cel din decembrie 2016, cele două protocoale, cel secret şi cel nesecret. Opinia conducerii a fost următoarea: au avut la bază Ordonanţa 6, care, în opinia SRI, presupunea două elemente. Pe vidul legislativ apărut ca urmare a deciziei CCR, nu exista acea structură de interceptări care era la SRI şi atunci a fost nevoie să apară această Ordonanţă 6, ca interceptările făcute pe mandate de securitate naţională sau de supraveghere tehnică să poată să continue. Cea de-a doua – de a defini organul de cercetare specială. (…) Spunea că este nevoie de acest organ de cercetare specială şi pentru infracţiunile de terorism sau la adresa securităţii naţionale”, a mai spus Manda.

El a adăugat că au fost prezentate şi documentele din zona Justiţiei şi a solicitat ca toate acestea, inclusiv cele de abrogare sau de desecretizare să fie transmise comisiei. ”Conducerea doreşte să desecretizeze mare parte din acestea, să fie prezentate comisiei şi eventual şi opiniei publice”, a subliniat senatorul PSD.

Manda a spus că a fost şi o discuţie legată de protocolul de colaborare dintre SRI şi Parchet din 2009. ”Am crezut iniţial că comisia avea acest protocol, am verificat la comisie şi nu îl avea, dar în Raportul SRI din 2009 prezentat în faţa Parlamentului se face referire la protocolul de colaborare între SRI şi Parchet, inclusiv echipele mixte. Am găsit documentul şi raportul este în spaţiul public”, a explicat Manda.

Conducerea SRI a invocat actele normative care permit SRI să semneze protocoale, a mai spus Manda, menţionând că în afară de Ordonanţa 6 mai sunt încă două legi. ”A rămas, în dialogul cu conducerea SRI, ca orice fel de protocol, act sau acord care va fi semnat de acum înainte să fie prezentat şi comisiei, fie că este secret sau nesecret, astfel încât să existe un control real şi comisia să fie informată. (…) Ne propunem şi noi, comisia şi serviciul, să existe un moment T0 sau un moment T565 legat de protocoale să lămurim odată toate aceste aspecte, legalitatea acestora şi de aici încolo să vedem cum va funcţiona serviciul, pentru că serviciul trebuie să-şi desfăşoare activitatea şi misiunea conform legislaţiei în vigoare”, a precizat preşedintele comisiei parlamentare de control acctivităţii SRI. – Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.