Acasă Social Avem tot mai puțini șomeri, dar nu muncește nimeni

Avem tot mai puțini șomeri, dar nu muncește nimeni

DISTRIBUIȚI

147846 – 25092018 –  La sfârşitul lunii august 2018, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,46%, în scădere cu 0,04 puncte procentuale (pp) față de luna anterioară şi sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2017 cu 0,72 pp.

Numărul total de şomeri la finele lunii august a.c., de 302.589 persoane, a scăzut cu 2.780 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 55.053 au fost şomeri indemnizaţi şi 247.536 neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut faţă de luna precedentă, de la 3,59% în luna iulie 2018 la 3,54%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,38% în luna iulie 2018 la 3,37 %.

În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 89.202 şomeri provin din mediul urban şi 213.387 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (83.852), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30 – 39 de ani (56.011), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (18.070

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, șomerii cu nivel de instruire instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (33,44%). Șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar reprezintă 29,38% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 5,18%.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.