Acasă Politic Crin Antonescu la RFI: Nu am negociat vreo poziţie pe lista PNL...

Crin Antonescu la RFI: Nu am negociat vreo poziţie pe lista PNL la europarlamentare

DISTRIBUIȚI

 147780 – 19092018 – Fostul preşedinte liberal Crin Antonescu spune într-un interviu la RFI că nu mai are nici interes, nici ”combustie” pentru politica internă şi precizează că nu a negociat cu nimeni o poziţie anume pe lista PNL la alegerile europene din primăvară. El vrea să candideze pentru un loc de europarlamentar din partea acestei formaţiuni şi a depus documentaţia pentru o candidatură în acest sens. De partea sa, Vasile Blaga, ex-copreşedinte al PNL, şi-a anunţat şi el candidatura la alegerile europene de anul viitor.

Crin Antonescu îşi explică decizia la RFI: ”Este în sfera mea de interes ce se întâmplă în politica europeană, în Parlamentul European, în instituţiile europene. Vede toată lumea că următoarea legislatură a PE va fi una foarte interesantă, plină de provocări, plină de teme mari, importante şi pentru România şi pentru noi toţi în Europa”.

El spune că mulţi colegi i-au cerut să candideze: ”Un număr semnificativ de colegi din Partidul Naţional Liberal, inclusiv preşedintele partidului, domnul Orban, au exprimat şi public şi nepublic aprecierea că aş putea reprezenta PNL în această competiţie electorală şi mai cu seamă în viitorul PE. Am cântărit aceste lucruri şi am luat această decizie. Am pus-o în practică, să spun aşa, pe circuitul cel mai obişnuit, pe circuitul normal, deschis prin deciziile partidului, oricărui membru, adică am depus un dosar de candidatură, care cuprinde un CV şi un proiect, un mini-program, să spunem, pentru acest mandat european”.

Crin Antonescu precizează că nu a negociat cu nimeni o poziţie anume pe listele PNL la europarlamentare: ”N-am făcut nici o înţelegere, nici o negociere, n-am pus în nici un fel vreo condiţie sau n-am vreo pretenţie la un anumit loc pe listă sau altul. E o decizie pe care partidul având cunoştinţă de disponibilitatea mea de a candida o va lua”.

Întrebat de ce nu-l tentează o revenire în politica internă, Crin Antonescu a răspuns: ”Din motivele pe care în repetate rânduri le-am comunicat public. Am luat act că mulţi, foarte mulţi nu sunt mulţumiţi, ba unii consideră chiar că n-am dat nici un fel de explicaţie şi atunci se lansează în construirea de tot felul de ipoteze, de conspiraţii, de şantaj, de alte prostii, eu am răspuns, atât cât m-au ţinut puterile, acestor lucruri. Şi interesul şi combustia mea internă pentru politica internă, scuzată fie repetiţia, sunt foarte limitate. Pe de altă parte, în politica internă am spus ce am avut de spus vreme de mulţi, foarte mulţi ani. Cred că în politica internă e vremea pentru alte personaje. Ca atare, ceea ce am spus despre aceste lucruri şi poziţionarea mea faţă de ele rămân în picioare”. Foto: Ziarul de Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.