Acasă Politic Declarația de Unire dintre județul Ilfov și raionul Ialoveni

Declarația de Unire dintre județul Ilfov și raionul Ialoveni

DISTRIBUIȚI

 147754 – 17092018 – O echipă de aproape 100 de persoane, reprezentând administrația locală din Ilfov, s-a aflat la sfârșitul acestei săptămâni în delegație oficială în raionul Ialoveni, Republica Moldova, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Ziua de 14 septembrie a fost dedicată unor activități de schimb de experiență și transfer de know-how între reprezentanții autorităților județului Ilfov și cei ai raionului Ialoveni. Au avut loc mai multe ateliere de lucru, respectiv abordări europene ale dezvoltării comunității, precum și programe de susținere ale antreprenorilor.

Precizăm că între Județul Ilfov – România și Raionul Ialoveni – Republica Moldova există un ACORD DE ÎNFRĂȚIRE, încheiat anul trecut, la data de 30 aprilie 2017. Iar de Ziua Națională a României, la 1 decembrie 2017, localitățile din Județul Ilfov s-au înfrățit cu localitățile din Raionul Ialoveni.

La 15 septembrie, a fost semnată Declarația de Unire de către autoritățile reprezentative pentru județul Ilfov și raionul Ialoveni, al cărei text vi-l prezentăm mai jos:  Precizăm că între Județul Ilfov – România și Raionul Ialoveni – Republica Moldova există un ACORD DE ÎNFRĂȚIRE, încheiat anul trecut, la data de 30 aprilie 2017. Iar de Ziua Națională a României, la 1 decembrie 2017, localitățile din Județul Ilfov s-au înfrățit cu localitățile din Raionul Ialoveni.

Declarație de Unire

În numele locuitorilor județului nostru, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor de azi înainte și pentru totdeauna, județul Ilfov susține înfrățirea imediată cu localitățile din Republica Moldova, care în mod deschis și asumat și-au exprimat dorința de unire cu patria-mamă, România.

Facem această Unire acum, în suflet și ca reparație morală pentru suferințele trecutului și ale… prezentului, de la chinul buneilor noștri smulși împotriva voinței lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler și a lui Stalin, supuși execuțiilor, deportărilor și foametei. Facem Unirea cu cei de aceeași limbă și tradiție cu noi, pentru ca fiii și nepoții lor să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut.

Iar dacă Unirea noastră de azi este una simbolică, SĂ NE AJUTE DUMNEZEU ca ea să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniță pe Prut, iar oamenii dintre Nistru și Tisa vor munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei.

Prin prezenta Declarație de Unire ne exprimăm bucuria de a sărbători împreună cu frații noștri români de pretutindeni Centenarul Marii Uniri 1918-2018 și adeziunea la valorile naționale și democratice ale spațiului cultural românesc.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.