Acasă Social Sanatate Dispozitive medicale moderne pentru pacienți 

Dispozitive medicale moderne pentru pacienți 

DISTRIBUIȚI

 147736 – 14092018 – La propunerea Ministerului Sanătății, Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede reorganizarea Programului național de diabet zaharat derulat de CNAS și finanțat din bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), în scopul asigurării accesului bolnavilor cu diabet zaharat insulinodependent la mijloace eficiente de monitorizare și control a nivelului glicemiei.

Astfel, structura Programului național de diabet va cuprinde de acum două subprograme distincte:

  • Subprogramul de diabet zaharat tip 1;
  • Subprogramul de diabet zaharat tip 2 şi alte tipuri de diabet zaharat: tipuri specifice şi diabet gestațaional.

De asemenea, actul normativ reglementeză cadrul legal pentru acordarea unor dispozitive medicale moderne pentru pacienții cu diabet zaharat tip 1. Este vorba despre sisteme de monitorizare continuă a glicemiei şi sisteme de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei, precum şi a materialelor consumabile aferente acestora. Se estimează că, printre beneficiarii acestor dispozitive sunt și 3.600 de copii.

Controlul optim al nivelului glicemic al pacienților cu diabet zaharat tip 1 este esențial pentru a evita riscul de apariție a complicațiilor acute, specifice diabetului zaharat dezechilibrat, insuficient controlat.

Pacienţii cu diabet zaharat tip 1 vor avea acces la aceste dispozitive pe baza unor criterii medicale elaborate de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății.

”În primul rând, măsura aprobată de Guvern astăzi va duce la o îmbunătățire a calității vieții pacienților care suferă de această afecțiune. De asemenea, pe termen lung, estimăm și o scădere a costurilor pentru tratamentele complicațiilor acute și cronice cauzate de lipsa unei monitorizări optime a valorilor glicemiei”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

De asemenea, prin actul normativ aprobat de Guvern a fost introdus și un nou dispozitiv medical în Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos, parte integrantă a Programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă. Este vorba despre dispozitivul de stimulare cerebrală profundă ce va fi acordat bolnavilor cu epilepsie rezistentă la tratament medicamentos.  ”Prin introducerea acestui dispozitiv, pacienții cu epilepsie rezistentă la tratament  medicamentos au la dispoziție toate cele trei proceduri disponibile în practică medicală. În acest fel, cazurile care până acum necesitau tratament în străinătate, vor putea fi rezolvate în țară”, a mai declarat Pintea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.