Acasă Politic Încă o promisiune marca Șova

Încă o promisiune marca Șova

DISTRIBUIȚI

147851 – 25092018 –  Segmentul de autostradă urbană dintre Şoseaua Petricani şi Voluntari, de trei kilometri, va fi dat în folosinţă, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, la audierile din comisia de specialitate din Camera Deputaţilor.

„Sectorul Autostrăzii 3 este în lucru în vederea asigurării joncţiunii cu Şoseaua Petricani cu municipiul Bucureşti. Deşi termenul de dare în folosinţă a fost depăşit – ar fi trebuit să fie 1 septembrie – s-a făcut majoritatea lucrărilor mari. Apreciez că în cursul lunii noiembrie acest segment de autostradă va putea fi folosit. Deja se lucrează. Am obţinut toate autorizările din partea Primăriei Generale pentru efectuarea de lucrări în proximitatea carosabilului la Şoseaua Petricani. Au o lună de zile autorizaţie să-şi ocupe una din benzile de circulaţie în vederea realizării acestor lucrări”, a precizat Şova.

Şeful de la Transporturi a adăugat că a solicitat CNAIR să monitorizeze „foarte atent” termenele de execuţie şi încadrarea lucrărilor în aceste termene, în vederea calculului de penalităţi.

„Am solicitat CNAIR – nu numai cu privire la acest obiectiv, ci la toate obiectivele – să monitorizeze foarte atent termenele de execuţie şi încadrarea în aceste termene în vederea calculului de penalităţi conform contractelor pe care le au, în ipoteza în care nu există motive temeinice de acordare de extensii de timp. Monitorizez acest lucru într-o legătură directă, zilnică, cu conducerea CNAIR, astfel încât interesele statului român, atâtea câte pot fi apărate prin contractele pe care le avem cu antreprenorii, să fie apărate foarte bine. Nu mai poate nimeni din cei care lucrează astăzi pe şantierele de autostrăzi să reclame faptul că există vreun motiv imputabil statului român pentru nerealizarea în termen a lucrărilor”, a subliniat ministrul.

Autostrada urbană reprezintă continuarea autostrăzii Ploieşti-Bucureşti. Traseul autostrăzii începe din strada Petricani – Fabrica de Glucoză, este o intersecţie în zona Petricani, apoi proiectul are în vedere construcţia unor noduri rutiere în zona Gherghiţei şi în Voluntari, la strada Popasului. Nodul rutier din zona Gherghiţei face legătura sectorul 2 spre sudul Capitalei. Nodul rutier din zona Petricani asigură legătura cu partea de nord a Bucureştiului. După ieşirea din Capitala, traseul autostrăzii trece în apropiere de localitatea Voluntari, apoi secţiunea se racordează la autostrada deja construită. Sursa: agerpres.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.