Acasă Politic O delegație a Comisiei de la Veneția vine în România pentru a...

O delegație a Comisiei de la Veneția vine în România pentru a discuta despre modificările la Codurile penale

DISTRIBUIȚI

147643 – 05092018 – O delegaţie a Comisiei de la Veneţia va efectua în perioada 13-14 septembrie o vizită în România în cadrul pregătirii unei opinii privind modificările recente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală adoptate de Parlamentul Român, se arată pe site-ul acestui organism consultativ al Consiliului Europei.

Opinia a fost solicitată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Membrii delegaţiei vor avea discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precum şi cu reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului General, Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Delegaţia va discuta de asemenea cu parlamentari, inclusiv cu membrii comisiei speciale parlamentare pentru modificarea legilor justiţiei, cu asociaţii de judecători şi procurori, precum şi cu organizaţii ale societăţii civile. sursa – AGERPRES

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.