Acasă Social Specialiști în domeniul drogurilor la Constanța

Specialiști în domeniul drogurilor la Constanța

DISTRIBUIȚI

147848 – 25092018 – Agenția Națională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanța, organizează, în perioada 24 – 28 septembrie a.c., sesiunea de formare în domeniul drogurilor (seria I), destinată asistenților sociali, psihologilor și educatorilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanța.

Această primă sesiune de formare, la care vor lua parte 99 de reprezentanţi ai DGASPC Constanța, va avea loc la sediul Universității „OVIDIUS” din Constanța şi va fi susţinută de medici şi asistenţi sociali din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, formatori autorizați ANC.

Demersul formativ iniţiat de ANA are drept scop dobândirea de cunoștințe generale în domeniul drogurilor, gestionarea situațiilor la risc generate de consumul de droguri, dezvoltarea abilităților de lucru cu adolescenții la risc de consum sau cu cei care deja au debutat în consum.

De asemenea, specialiştii DGASPC Constanţa vor fi familiarizaţi şi cu aspectele procedurale privind identificarea, atragerea și motivarea adolescenților consumatori de droguri către serviciile de tratament.

La deschiderea evenimentului de luni, 24 septembrie a.c., au participat și Atena Fătu, director adjunct al DGASPC Constanța, precum și Marilena Grigore, președintele Colegiului Asistenților Sociali din România, filiala Constanța.

În lunile octombrie şi noiembrie ale acestui an, ANA va mai derula încă două astfel de activităţi, urmând ca la finalul acestora aproximativ 300 de asistenți sociali, psihologi și educatori din cadrul DGASPC Constanța să fie formaţi în domeniul drogurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.