Acasă Social A.N.A.: Uite ”Zombie”, nu e ”Zombie”

A.N.A.: Uite ”Zombie”, nu e ”Zombie”

DISTRIBUIȚI

148071 – 12102018 – Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice antidrog, revine cu precizări în ceea ce priveşte apariţia, în România, a aşa-numitului “drog Zombie”.

Evaluările disponibile în România, în acest moment, nu conduc la existenţa unei substanţe psihoactive noi.

Din comunicările structurilor specializate rezultă că nu a fost identificată prezenţa niciunei substanţe noi psihoactive (SNP).

Persoanele care distribuiau, în zona Turda şi Câmpia Turzii, substanţe psihoactive deja existente pe piaţa din România, au fost arestate de autorităţile competente.

Agenţia Naţională Antidrog, prin Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii (ORDT), este în permanent contact cu Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (EMCDDA), fiind parte a sistemului european de avertizare rapidă (EWS), care are rolul de a colecta, analiza şi de a schimba rapid informaţii privind drogurile sintetice noi, imediat ce acestea apar pe scena europeană a drogurilor.

Agenţia Naţională Antidrog implementează anual proiecte şi campanii de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale şi şcolare în legătură cu riscurile consumului de droguri, inclusiv de noi substanţe psihoactive.

Complementar, ANA, prin cele 47 Centre de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, dezvoltă gratuit servicii integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, servicii cu largă adresabilitate comunitară şi adecvate nevoilor emergente.

În Turda şi Câmpia Turzii, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, împreună cu autorităţile locale, desfăşoară permanent campanii şi proiecte naţionale şi locale de prevenire a consumului de droguri, inclusiv de noi substanţe psihoactive.

Vineri, 12 octombrie a.c., are loc, la Câmpia Turzii, o nouă întâlnire de lucru pe tema prevenirii consumului de substanţe psihoactive, la care vor participa reprezentanţii CPECA Cluj şi conducerea Primăriei Câmpiei Turzii.

Agenţia Naţională Antidrog atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi recomandă tinerilor, părinţilor şi profesorilor să se adreseze specialiştilor Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, pentru accesarea serviciilor oferite de ANA în domeniul prevenirii şi asistenţei acordate consumatorilor de droguri.

De asemenea, ANA recomandă:

Adolescenţilor:

– să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor;

– să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei;

– să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului;

– să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi “ceva”.

Părinţilor:

– să îşi asculte copiii – ascultarea reprezintă primul pas pentru a îi creşte sănătos şi în siguranţă;

– chiar și în situații foarte dificile, o legătură emoțională puternică între părinte şi copil reduce riscurile la care acesta este expus;

– să aloce, zilnic, timp şi atenţie copilului;

– să stabilească reguli clare de comportament și consecințe rezonabile pentru încălcarea lor.

Profesorilor:

– să încurajeze şi să sprijine proiectele, programele de formare de abilităţi, de dezvoltare personală, precum şi iniţiativele de oferire a alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber;

– să stabilească reguli clare de conduită în cadrul şcolii;

– să implice familia în activităţi comune;

– să încurajeze comunicarea din partea elevilor;

– să nu judece, eticheteze, marginalizeze elevii;

– să nu tolereze comportamente nocive din partea elevilor, precum fumatul sau consumul de alcool.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.