Acasă Opinii/Analize A scăzut cu trei ani durata de muncă în România

A scăzut cu trei ani durata de muncă în România

DISTRIBUIȚI

148089 – 15102018 –  Durata de muncă în România s-a redus cu aproape trei ani în perioada 2000 – 2017, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru statele membre. Practic, raportul dintre situaţia de la noi şi media UE s-a inversat de la începutul secolului. Atunci, noi aveam o durată de muncă aşteptată a fi de 36 de ani faţă de doar 32,9 ani media europeană. Anul trecut, noi am coborât la 33,4 ani, pe contrasens cu media UE, majorată la 35,9 ani.

Durata de muncă aşteptată (expected duration of working life în original, în lb. engleză) estimează cât timp va fi activă pe piaţa muncii o persoană care are la momentul analizei 15 ani, dintr-o anumită ţară şi într-un anumit an.

Clenciul acestui comunicat este că suntem singura țară membră a UE în care durata de muncă a scăzut pe parcursul acestui secol. Pentru referinţă, menţionăm că perioada estimată a fi de activitate a crescut în aceeaşi perioadă cu cea amintită, cu 4,0 ani în Bulgaria, 6,2 ani în Ungaria, 2,3 ani în Cehia şi 2,2 ani în Polonia (chiar dacă ea a rămas încă ceva mai mică decât la noi În Bulgaria şi Polonia).

Desigur, se poate arăta şi faptul că venim de-abia pe locul opt ca apetit scăzut pentru muncă, într-un clasament în care conduc verii noştri italieni cu doar 31,6 ani, urmaţi (semnificativ) de greci cu 32,7 ani. În plus, situaţia este complicată şi de nivelul şomajului din fiecare ţară, de frecvenţa dizabilităţilor care nu mai permit munca etc.

Cert este că de pe locul 5 între ţările în care se munceşte cel mai mult ocupat în anul 2000 (când ne situam după Danemarca, Suedia, Finlanda şi Marea Britanie), ne-am dus spre coada continentului, bifând cea mai spectaculoasă evoluţie (adică un regres greu de explicat) dintre toate ţările europene.

Π          n schimb, cele patru state menţionate s-au menţinut pe trend crescător, doar că, între ele s-a intercalat (nota bene) Germania, care a venit puternic din urmă (+4,1 ani). – detalii pe Cursdeguvernare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.