Acasă Economie Din 15 noiembrie putem circula pe încă 6,6 km pe A3 

Din 15 noiembrie putem circula pe încă 6,6 km pe A3 

DISTRIBUIȚI

148175 – 19102018 – Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga a declarant, potrivit Capital.ro, că ultimii 6,5 km de autostradă, între Bucureşti şi Ploieşti vor fi daţi în folosinţă, cel târziu, în data de 15 noiembrie. ”Încep lucrările pentru marcaje. Constructorul a finazliat lucrările în proporţie de peste 90%. Conform graficelor, 15 noiembrie este data la care se poate deschide circulaţia pe cei 6,5 km de autrostradă”, a declarat Narcis Neaga.

Traseul autostrăzii începe din strada Petricani – Fabrica de Glucoză, apoi proiectul a avut în vedere construcţia unor noduri rutiere în zona Gherghiţei şi în Voluntari, la strada Popasului.

Nodul rutier din zona Gherghiţei face legătura cu Sectorul 2 spre sudul Capitalei. Nodul rutier din zona Petricani asigură legătura cu partea de nord a Bucureştiului.

Autostrada trece în apropiere de Voluntari, apoi racordează de la lotul deja construit la intersecţie cu Centura Capitalei.

Antreprenorul Salini Impregilo S.p.A, obligat să restituie CNAIR 83.158.980,82 lei

La 16 octombrie 2018 Curtea de Apel București a admis acţiunea în anulare formulată de juriștii CNAIR, obligând Antreprenorul Salini Impregilo S.p.A să restituie companiei suma de 83.158.980,82 lei, după ce la data de 23 martie 2017 Curtea Internationala de Arbitraj Camera Internationala de Comert – ICC Paris a pronunțat o sentință parțială arbitrală care a obligat CNAIR să plătescă suma de 83.158.980,82 lei Antreprenorului Salini Impregilo S.p.A. cel care a construit lotul 3 al Autostrăzii Orăștie – Sibiu (km 43+855 – km 65+965). În urma acestei sentințe, în data de 8 mai 2017, la CNAIR a fost înregistrată o adresă de înființare a popririi bancare emisă în data de 5 mai 2017 de un birou de executare judecătoresc.

Considerând că Arbitrul s-a pronunțat formal asupra Deciziilor CAD cu privire la aspecte de jurisdicție, fiind prima fază de judecată a litigiului arbitral, fără să motiveze în fapt care au fost argumentele ce au dus la admiterea sumelor dispuse prin Deciziile CAD, CNAIR, prin Direcția Juridică, a depus în data de 10 mai 2017 la Judecatoria Sectorului 1 București o contestație la executare prin care cerea anularea tuturor actelor de executare efectuate în acest dosar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.