Acasă Externe Spania: Cod roșu de ploi

Spania: Cod roșu de ploi

DISTRIBUIȚI

148151 – 18102018 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat locală – AEMET, a emis un cod portocaliu şi roșu vizând căderi masive de precipitații abundente şi persistente, cu potenţial de periculozitate, până cel puţin în data de 21 octombrie 2018, pentru litoralul mediteranean spaniol, la sud de Catalonia şi Insulele Baleare.

Începând cu ziua de 18 octombrie 2018, Peninsula Iberică și Insulele Baleare vor fi afectate de rezultatul unirii a două formaţiuni de joasă presiune (furtuni), una care evoluează din Marea Mediterană și una din Oceanul Atlantic. Furtuna din Atlantic va pătrunde din sud-vest în Peninsula Iberică, concomitent cu furtuna din Marea Mediterană, care va afecta mai întâi Insulele Baleare și vor fi precipitații puternice la nivel local în Andaluzia, Comunitatea Valenciană (în principal, provincia Valencia) și Catalonia. Începând cu a doua jumătate a zilei, interacțiunea furtunilor va determina intensificarea precipitațiilor în Catalonia, Aragón, Comunitatea Valenciană și Insulele Baleare, estimate a fi foarte puternice și persistente la nivel local.

Sâmbătă, 20 octombrie 2018, furtuna rezultată din fuziunea celor două, iniţiale, se va deplasa spre sud-vest, fiind prognozate precipitații abundente și persistente în Comunitatea Valenciană, regiunea Murcia și litoralul mediteranean al Andaluziei.

În Comunitatea Valenciană, cel mai probabil, cursele aeriene de pe aeroporturile internaționale Valencia, Castellon de la Plana şi Alicante să aibă întârzieri faţă de orarul normal de zbor sau chiar să fie anulate.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34964212446; +34964203331; +34964203234; +34964216008; +34964217836, Consulatului General al României la Barcelona:+34934181535; +34934344223; +34934340220 și Ambasadei României la Madrid +34917344004, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanență ale: Consulatului României la Castellón de la Plana: +34677842467, Consulatului General al României la Barcelona: +34661547853 și Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34649656032.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ES-Spania.html, http://madrid.mae.ro, http://castellon.mae.ro/contact, http://barcelona.mae.ro și www.mae.ro, precum şi pagina de Facebook a Consulatului României la Castellón de la Plana https://www.facebook.com/consromcastellon/ și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.