Acasă Sport Sprijin pentru militarii răniţi participanţi la Jocurile Invictus

Sprijin pentru militarii răniţi participanţi la Jocurile Invictus

DISTRIBUIȚI

  148054 – 11102018  – Guvernul României a adoptat în şedinţa de miercuri, 10 octombrie, o ordonanţă de urgenţă pentru completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Actul normativ adoptat urmăreşte îmbunătăţirea cadrului legal aplicabil în domeniu, astfel încât să fie cuprinse elementele de suport legal necesare participării militarilor invalizi şi răniţi, precum şi a însoţitorilor acestora, la evenimentul competiţional “Invictus Games” şi la alte evenimente sportiv-recreative în ţară şi străinătate care vizează recunoştinţa cuvenită acestora, reinserţia socio-profesională, precum şi recuperarea lor fizică şi psihică.

Astfel, pentru evenimentele sportiv-recreative organizate în ţară sau în străinătate de către Ministerul Apărării Naţionale sau de către alte organizaţii naţionale ori internaţionale cu care acesta cooperează, invalizii şi răniţii participanţi la acţiuni militare şi, după caz, însoţitorii acestora, membrii de familie, precum şi persoanele cu atribuţii în procesul de pregătire şi desfăşurare a respectivelor evenimente, beneficiază de drepturile stabilite pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale trimis în misiune temporară în străinătate.

Fondurile destinate achiziţiei de echipamente sportive, dispozitive şi a altor materiale necesare desfăşurării antrenamentelor şi participării la activităţi complementare evenimentelor sportiv-recreative menţionate, precum şi fondurile necesare asigurării transportului, acreditării, cazării, diurnei şi a altor bunuri şi servicii, prevăzute de lege, pentru competitori, rezerve, staff tehnic şi alte persoane care fac parte din delegaţie, se asigură din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.

România a fost reprezentată în anul 2017 la jocurile Invictus de la Toronto, Canada de 15 militari răniţi, care au participat la șase discipline sportive individuale – tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism şi înot. La acestea s-a adăugat, ca sport de echipă, volei din poziţia şezând.

În acest an, echipa României formată din 15 militari răniţi, însoţiţi de de staff-ul tehnic, vor participa în perioada 17 – 29 octombrie, la jocurile Invictus organizate în Sydney, Australia.

Participarea delegaţiei României la aceste jocuri arată valorile specifice militarilor români: spiritul de învingător, coeziunea luptătorilor şi solidaritatea umană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.