Acasă Externe Zeci de mii de companii înființate de români în Italia

Zeci de mii de companii înființate de români în Italia

DISTRIBUIȚI

  148122 – 17102018 –   A treia zi a vizitei de Stat a președintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Italiană, a inclus o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Italian, Roberto Fico, urmată de depunerea unei coroane de flori la monumentul Altarul Patriei și ceremonia de rămas bun de la președintele Italiei, Sergio Mattarella. Ulterior, Klaus Iohannis a participat la deschiderea Forumului de Afaceri România-Italia, la sediul Confindustria (Confederația generală a industriei italiene), urmată de o întrevedere cu Primarul orașului Roma, doamna Virginia Raggi, şi de întâlnirea cu reprezentanții comunității românești.

În cadrul întrevederii cu președintele Camerei Deputaților, Klaus Iohannis a subliniat excelentele relații dintre cele două state și a arătat că țara noastră contează pe colaborarea foarte bună cu Italia în exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019, prezentând, totodată, principalele dosare și provocări ale perioadei Președinției. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța comunității românești din Italia și a comunității de afaceri italiene din România și a încurajat dezvoltarea cooperării economice, inclusiv a investițiilor italiene în țara noastră.

Nu în ultimul rând, cei doi înalți oficiali au discutat despre relevanța diplomației parlamentare bilaterale. Abordând aspectele privind consolidarea proiectului european, Președintele României a evidențiat necesitatea ca Uniunea Europeană să devină un actor extern activ și relevant în vecinătatea sa, cu precădere în dosarele complexe care generează provocări de ordin securitar pentru Uniune, în vederea găsirii de soluții durabile, de exemplu pentru fenomenul migrației.

Cu prilejul participării la Forumul de Afaceri, președintele României a avut o întrevedere cu președintele Confindustria, Vicenzo Boccia.

În cadrul Forumului de Afaceri, președintele Klaus Iohannis a salutat faptul că Italia este cel de-al doilea partener comercial al României, schimburile comerciale bilaterale arătând o tendință consistentă de creștere, și este pe primul loc în topul țărilor de origine ale antreprenorilor care au înființat companii în România. În acest context, Președintele României a încurajat oamenii de afaceri italieni și români din Italia să utilizeze în continuare avantajele competitive ale economiei țării noastre, în special în sectoare precum cel energetic, al producției industriale sau IT&C, comerț și servicii, domenii care au figurat și pe agenda Summitului „Inițiativa celor Trei Mări”, pe care România l-a găzduit recent.

Președintele României a subliniat faptul că se înregistrează o creștere remarcabilă a activității antreprenoriale a cetățenilor români din Italia, prin prezența a zeci de mii de companii înființate de români în Italia, cu activitate în diverse ramuri ale economiei italiene, precum construcții, comerț, industrie și diverse activități de servicii. În acest context, Klaus Iohannis a încurajat oamenii de afaceri români să aducă în România experiența și spiritul întreprinzător dobândite în Italia, antrenându-i în acest demers și pe partenerii italieni, devenind astfel veritabili „ambasadori de afaceri” ai țării noastre.

Președintele României a avut, de asemenea, o întrevedere cu primarul orașului Roma, Virginia Raggi, discuția fiind dedicată marii comunități românești din zona capitalei Italiei, prilej cu care ambii oficiali au subliniat semnificația specială a iluminării, în prima zi a vizitei, a Columnei lui Traian în culorile Drapelului României, simbol al unității între popoarele român și italian.

Ulterior, președintele României a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității românești, cu participarea primarului Virginia Raggi. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis a salutat buna integrare a comunității românești  în societatea italiană și a evidențiat contribuția importantă la dezvoltarea țării-gazdă, care reprezintă, de altfel, un vector de cea mai mare importanță în cadrul parteneriatului bilateral.

Președintele României a făcut apel la solidaritate și unitate în cadrul comunității românești din Italia, care să permită o bună reprezentare în cadrul comunităților locale.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, pe de o parte, faptul că fiecare român din Italia este un reprezentant al țării sale, având un rol esențial pentru o mai bună cunoaștere și înțelegere a României în țara de reședință, iar, pe de altă parte, a asigurat de implicarea sa activă în rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitatea românească.

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentZiua Armatei României în şcoli
Articolul următorPPA la control

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.