Acasă Social Aparare A fost semnat contractul pentru achiziționarea de servicii şi lucrări având ca obiect...

A fost semnat contractul pentru achiziționarea de servicii şi lucrări având ca obiect proiectul ”Hangar mentenanță de nivel complex pentru aeronave în cazarma 546 Otopeni” 

122
DISTRIBUIȚI

 148443 – 09112018 – Ministerul Apărării Naționale și asocierea de firme STRABAG S.R.L. (lider) – Leviatan Design S.R.L.  au semnat contractul pentru achiziționarea de servicii şi lucrări având ca obiect proiectul ”Hangar mentenanță de nivel complex pentru aeronave în cazarma 546 Otopeni”.

Asocierea de firme a fost desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție derulată prin intermediul platformei SICAP în perioada iulie 2018 – octombrie 2018. Valoarea contractului este de 40.211.293,30 lei, inclusiv TVA, iar termenul de finalizare este de 30 de luni de la emiterea ordinului de execuție a lucrărilor – 27 de luni pentru execuția efectivă a contractului și 3 luni pentru perioada de pregătire a recepție și recepția efectivă a lucrărilor. Lucrările vor fi coordonate de Centrul de Domenii și Infrastructuri nr. 1 București, din cadrul Direcției Domenii și Infrastructuri.

Investiția imobiliară este necesară și oportună, având în vedere concepția Statului Major al Forțelor Aeriene de implemantare a proiectelor imobiliare de dezvoltare a infrastructurii Forțelor Aeriene și executare a mentenanței tehnicii de aviației din SMFA. Pentru îndeplinirea misiunilor, în cadrul Unității Militare 01919 Otopeni este necesar un hangar nou, care să asigure condițiile optime pentru executarea activităților de mentenanță de nivel complex, de comandament și de pregătire profesională: Realizarea facilităților minime necesare activitătilor de mentenanță aeronave, de comandament și de pregătire profesională ale Centrului de Mentenanță Regional, executarea activităților de mentenanță de nivel complex, concomitent la aeronavele de tip C-27J SPARTAN și un elicopter tip IAR 330 PUMA L/S/M, aflate în dotarea Bazei 90 Transport Aerian și desfășurarea în condiții optime a activităților de instruire a personalului tehnico-ingineresc cu atribuții pe linie de mentenanță aeronave.

Hangarul va dispune de toate utilitățile specifice activităților de mentenanță aeronave și va fi prevazut atât cu căi de acces a aeronavelor de pe bretele, cât și cu o platformă de mentenanță amplasată în fața hangarului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.