Acasă Politic ”Consolidarea Uniunii în vremuri tulburi”  

”Consolidarea Uniunii în vremuri tulburi”  

DISTRIBUIȚI
foto:hotnews.ro

148547 – 16112018   – Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a participat, la 15 noiembrie 2018, la Berlin, la cea de-a șasea ediție a mesei rotunde germano-române, având ca temă ”Consolidarea Uniunii în vremuri tulburi. Viziunile Germaniei și ale României”, ca vorbitor în cadrul panelului ”Provocări și oportunități pe durata viitoarei Președinții a României la Consiliul UE”.

Evenimentul a fost organizat de Institutul European din România, Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung și Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate.

Dezbaterea a prilejuit abordarea unor tematici actuale aflate pe agenda europeană, relevante pentru viitoarea Președinție a României la Consiliul UE. Oficialul român a evidențiat interesul țării noastre de a asigura un mandat de succes, în strânsă cooperare cu statele membre și instituțiile europene, care să avanseze agenda europeană de o manieră consensuală și eficientă, în folosul cetățenilor europeni. În acest sens, au fost prezentate temele prioritare și principalele dimensiuni ale programului Președinției României la Consiliul UE, cu accent pe obiectivele transversale de asigurare a coeziunii la nivel european.

De asemenea, ministrul delegat pentru afaceri europene a reiterat angajamentul României privind participarea activă la eforturile de consolidare a construcției europene.

George Ciamba a salutat consensul obținut la nivel tehnic între UE și Marea Britanie în ceea ce privește forma finală a textului Acordului de Retragere. Acordul de retragere va garanta protejarea drepturilor tuturor cetățenilor români stabiliți în Marea Britanie până la 31 decembrie 2020. Aceștia vor putea continua să lucreze, să locuiască și să studieze în Marea Britanie în baza obținerii unui nou statut special (settled status). Și-a exprimat speranța că Acordul va fi aprobat de către Parlamentul britanic în forma convenită de ambele părți.

În ceea ce privește viitorul Cadru Financiar Multianual, discuțiile au relevat importanța acestui subiect pentru evoluția proiectului european în următorii ani, partea română pledând pentru un buget al Uniunii Europene în egală măsură modern și echilibrat, care să poată sprijini gestionarea provocărilor actuale, precum și atingerea obiectivelor de dezvoltare și convergență ale UE.

Au fost discutate, totodată, aspecte legate de continuarea procesului de extindere a UE în Balcanii de Vest, demnitarul român subliniind atenția care va fi acordată acestui subiect pe perioada Președinției României la Consiliul UE, şi reiterând necesitatea menținerii angajamentului UE în regiune, pentru consolidarea păcii, securității, prosperității și stabilității.

De asemenea, în marja evenimentului, George Ciamba a avut o întrevedere cu Uwe Corsepius, consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului german Angela Merkel, cu care a avut un schimb de opinii privitoare la exercitarea de către România a Președinției Consiliului UE, precum și la organizarea Summit-ului UE de la Sibiu, care va avea loc la 9 mai 2019, și va reprezenta un reper în dezbaterea privind viitorul Europei. Totodată, discuția a acoperit și dinamica specifică formațiunilor Consiliului UE, în perioada exercitării Președinției Consiliului UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.