Acasă Anchete Interne Perchezitii la Borcea

Perchezitii la Borcea

DISTRIBUIȚI

148361 – 02112018 –  La data de 2 noiembrie a.c., polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – I.G.P.R. și ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Centrală, efectuează 24 de percheziții, în municipiul București și în județele Ilfov, Brăila și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și  spălare a banilor.

Preudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 40.000.000 de lei.

Cercetările efectuate de procurori au relevat faptul că grupul infracţional a acţionat coordonat în intervalul ianuarie 2010-octombrie 2013, pe două circuite fictive de tranzacţionare dezvoltate în jurul unui nucleu comun de societăţi/persoane în scopul înregistrării în contabilitate de cheltuieli nereale, şi spălării sumelor de bani astfel rezultate prin intermediul unor contracte fictive de prestări servicii, comision, achiziţii nereale sau transferuri financiare interne sau externe.

Din grupul infracţional face parte și Cristian Borcea, fostul finanțator Dinamo, dar și foști șefi ai Rompetrol Group. Aceștia, prin intermediul societăţilor comerciale ce le deţineau au încheiat în scop evazionist contracte fictive pe primul circuit de tranzacţionare, disimulând astfel transferul sumelor de bani, care ulterior erau rulate succesiv “în cascadă” prin alte circuite financiare fictive, în scopul spălării şi în final al obţinerii sumelor respective.

În urma verificărilor efectuate de anchetatori a rezultat că societăţile comerciale controlate de către Burcă Vitalie, Dmitriy Grigoryev şi Sergey Vassilyev şi care aveau un comportament fiscal disimulat de tip fantomă au facturat în mod fictiv anumite achiziţii şi prestări servicii şi către alte societăţi comerciale.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.