Acasă Social Administratie Primăria Capitalei va achiziționa 19 apartamente pentru relocarea persoanelor care locuiesc în...

Primăria Capitalei va achiziționa 19 apartamente pentru relocarea persoanelor care locuiesc în clădiri cu risc seismic

DISTRIBUIȚI

148877 – 13122018 –  Consiliul General a aprobat, în ședința de ieri, proiectul de hotărâre privind achiziționarea a 19 imobile (apartamente), cu destinația de unități locative, în vederea asigurării necesarului de locuințe de necesitate pentru persoanele din imobilele ce vor fi supuse lucrărilor de intervenție – consolidare.

 Astfel, vor fi achiziționate nouă apartamente situate în Str. Spineni, nr. 4, Sector 4 și 10 apartamente situate în Str. Grădinarilor, nr. 19-21, Sector 3.

Contractele de vânzare-cumpărare pentru cele 19 apartamente vor fi încheiate de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, care va plăti în total pentru aceste locuințe sumade 7.209.271 lei fără TVA.

 După achiziționare, cele 19 apartamente vor fi înscrise în domeniul public al Municipiului București cu destinația de “locuințe de necesitate” și vor fi administrate de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

 Achiziționarea acestor apartamente contribuie la accelerarea procesului de consolidare a clădirilor cu risc seismic, prin rezolvarea problemei locuințelor de necesitate și a relocării proprietarilor din clădirile la care urmează să se execute lucrări de intervenție-consolidare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.