Acasă Politic USR propune un proiect pentru decongestionarea traficului în București 

USR propune un proiect pentru decongestionarea traficului în București 

DISTRIBUIȚI

 148939 – 18122018 –  USR București lansează astăzi proiectul Străzi Noi, care urmărește decongestionarea traficului în sectorul 6 al Capitalei, unul dintre cele mai aglomerate și populate sectoare ale Bucureștiului. Concret, proiectul propune realizarea unei infrastructuri rutiere care să conecteze Bd. Timișoara de Prelungirea Ghencea, Bd. Ghencea de Șoseaua Alexandriei și Calea Giulești de Bd. Uverturii. Prin crearea acestor artere se are în vedere reducerea aglomerației și scurtarea timpilor petrecuți în trafic.

            “În contextul în care Bucureștiul este cel mai aglomerat oraș din Europa și unul dintre cele mai poluate noi venim cu o soluție concretă care va ajuta la decongestionarea traficului în zonă. Mai mult de atât, în proiectul pe care îl lansăm astăzi avem în vedere și realizarea de piste de biciclete, noi rute de transport în comun și spații verzi. Toate acestea sunt prevăzute și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București și Ilfov aprobat de Primăria Capitalei”, a declarat Ion Ștefan coordonatorul proiectului Străzi Noi din partea USR Bucuresti filiala Sector 6.

Cele trei artere noi ar urma să aibă o lungime totală de 5,5 kilometri și ar costa 14,2 milioane de euro, adică mai puțin de 1% din bugetul pe doi ani al Primăriei Municipiului București (PMB), banii putând fi alocați din bugetul acestei instituții. Aceștia pot proveni din bugetul alocat până acum spectacolelor în aer liber, conform propunerii USR. În ultimele 24 de luni bugetul destinat acestor spectacole s-a ridicat la 70 de milioane euro.
Proiectul Străzi Noi face parte din pachetul de propuneri pentru mobilitate urbana durabila in București, propus de USR, partidul susținând ca 15% din bugetul PMB ar trebui sa fie  alocat dezvoltării infrastructurii și transportului public.

 

            Bucureștenii petrec nouă zile pe an blocați în trafic 

Acesta este rezultatul unui studiu realizat de fabricantul de dispozitive de navigaţie GPS Tom Tom și care plasează capitala României pe primul loc al celor mai aglomerate oraşe din Europa şi pe locul cinci la nivel mondial. În cadrul studiului Bucureștiul a obținut un scor de 50%, o creştere mare, de 7%, faţă de anul 2015. Clasificarea realizată cu ajutorul datelor culese de dispozitivele GPS arată că în orele de vârf este nevoie de 50 de minute în plus pentru a parcurge aceeaşi distanţă în condiţiile unui trafic fluid. Conform aceluiași studiu bucureştenii petrec în medie 57 de minute pe zi blocaţi în trafic. Ţinând cont de o utilizare în medie a maşinii de 229 de zile pe an, locuitorii Capitalei petrec echivalentul a 9 zile pe an în ambuteiaje.

 

            Bucureștiul și în topul celor mai poluate orașe din țară și din Uniunea Europeană

Conform unui raport lansat recent de Observatorul Român de Sănătate (ORS) valorile maxime admise în ceea ce priveşte concentraţia de pulberi în suspensie este depăşită frecvent în marile oraşe din România, inclusiv în București. Nivelul acceptat este de 50 de micrograme pe metrul cub în 24 de ore, însă nu trebuie să depăşească 35 de zile dintr-un an. În București, conform studiului ORS valorile limite de poluare au fost depășite în 2017 în total timp 44 de zile. Mai mult, la începutul lunii noiembrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a înştiinţat Ministerul Mediului de declanşarea procesului Comisiei Europene împotriva României, pe motiv că în Bucureşti aerul este irespirabil. România riscă astfel să plătească amenzi care, potrivit specialiștilor de mediu, ar putea să ajungă la 400.000 de euro pe zi.

USR Bucuresti filiala Sector 6 a deschis și o petiție publică pentru cei interesați să susțină proiectul, până în acest moment câteva sute de persoane persoane semnând petiția.
Mai multe detalii despre proiect pot fi consultate pe https://sector6.usr.ro/strazi-noi/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.