Acasă Anchete Interne Iranieni cu documente luxemburgheze false, depistaţi la P.T.F. Giurgiu

Iranieni cu documente luxemburgheze false, depistaţi la P.T.F. Giurgiu

DISTRIBUIȚI

  149044 – 08012019 – La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat, pentru a efectua formalitățile de frontieră, două persoane, de sex masculin, care călătoreau într-un autocar ce aparținea unei firme de transport internațional, prezentând documente de identitate ce aveau însemnele autorităților luxemburgheze.

La verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat faptul că documentele prezentate de cei doi pasageri  nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Pe timpul cercetărilor, bărbații au declarat că sunt cetăţeni iranieni și intenționau să călătorească într-un stat din vestul Europei, iar documentele false le-au obținut de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, plătind suma de 7.000 dolari.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoanele și documentele au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.