Acasă Externe Agenda Europeana Prioritățile Președinției României la Consiliul UE din domeniul mediului

Prioritățile Președinției României la Consiliul UE din domeniul mediului

DISTRIBUIȚI

149179 – 22012019 –   Viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a prezentat luni, 21 ianuarie 2019, în plenul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (Comisia ENVI) din Parlamentul European, prioritățile din domeniul mediului ale Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

”Îmi exprim încrederea că dialogul și colaborarea pe care o vom avea va contura eforturile pe care trebuie să le întreprindem atât separat, cât mai ales împreună, pentru finalizarea negocierilor pe dosarele legislative. Deși timpul pe care îl avem la dispoziție pentru aceste negocieri este limitat, sunt convinsă că împreună vom identifica cele mai bune soluții pentru a avansa agenda UE”, le-a transmis viceprim-ministrul Gavrilescu europarlamentarilor membri ai Comisiei ENVI.

După prezentarea priorităților – schimbările climatice, biodiversitatea, dezvoltarea durabilă și managementul apelor – a evoluției principalelor dosare legislative și nelegislative, precum și a celor mai importante evenimente pe care le va organiza Președinția, europarlamentarii au avut ocazia să adreseze întrebări punctuale.

Aceștia au dorit să afle mai multe detalii despre abordarea Președinției române în privința schimbărilor climatice. În acest context, ministrul Grațiela Gavrilescu  a evidențiat  intenția de a finaliza negocierile asupra dosarului referitor la standardele privind emisiile de CO2 pentru vehiculele grele noi, precum și a noului Program LIFE, principalul instrument de finanțare UE pentru mediu și acțiunile în domeniul schimbărilor climatice. De asemenea, s-a discutat despre conturarea unei viziuni comune a UE privind Strategia pe termen lung referitoare la schimbările climatice.

Alte subiecte de interes ridicate de europarlamentarii prezenți s-au referit la viziunea privind conservarea biodiversității, calitatea aerului, abordarea privind perturbatorii endocrini, evaluarea celui de-al 7-lea Program de Acțiune pentru Mediu, și vehiculele curate.

”Contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a duce la bun sfârșit această misiune și pe un dialog direct cu toți dintre dumneavoastră. Este important să putem clarifica direct orice aspect de interes comun în raport cu agenda europeană și de a vedea care pot fi soluțiile de avansare a acesteia”, a concluzionat demnitarul român.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.