Acasă Anchete Justitie Protocoalele SRI-Parchet sunt neconstituționale

Protocoalele SRI-Parchet sunt neconstituționale

DISTRIBUIȚI

  149137 – 16012019 –   Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
CCR a amânat până acum de mai multe ori, pronunţarea unei decizii cu privire la la existenţa posibilă a unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a susţinut pe 28 noiembrie, la dezbaterea de la CCR, că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus Justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă. „Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, (…) conflict constând în faptul că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (…), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (…) Acţionând în acest mod, conferind, prin acte secrete, SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor, interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării”, declara Iordache.
La rândul său, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională, ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.  Sursa: Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.