Acasă Anchete Interne Finanțare europeană pentru noi instrumente de lucru ale Poliției Române

Finanțare europeană pentru noi instrumente de lucru ale Poliției Române

DISTRIBUIȚI

149466 – 18022019 –   Poliția Română a obținut finanțarea unui proiect european care va permite modernizarea și îmbunătățirea instrumentelor de lucru în investigarea activităților infracționale din domeniul evaziunii fiscale, al contrafacerii de bunuri, contrabandei cu țigări, tutun și produse din tutun, migrație ilegală și a altor infracțiuni înrudite, care afectează bugetul consolidat al României și interesele financiare ale Uniunii Europene.

Proiectul CARGOSCAN 2018 se află în faza de debut și se derulează pe o perioadă de 18 luni. În urma semnării contractului de finanțare, bugetul alocat proiectului este de peste 1,5 milioane de euro, din care mai mult de 1,2 milioane de euro (80%) reprezintă finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană, prin Programul OLAF Hercule III, iar aproape 310.000 de euro (20%) este sub formă de co-finanțare și urmează a fi susținută de Inspectoratul General al Poliției Române.

În mod concret, acesta vizează achiziția unui sistem mobil autonom pentru Direcția de Poliție Transporturi, care să permită scanarea vehiculelor și containerelor în zona de competență din Portul Constanța. De asemenea, proiectul mai prevede și organizarea de sesiuni de instruire cu privire la utilizarea echipamentului, precum și activități de schimb de experiență cu structurile de poliție din Bulgaria.

În ceea ce privește aspectele de ordin tehnic ale echipamentul vizat, acesta va fi utilizat la desfășurarea misiunilor de verificare și control în zona Portului Constanța. Misiunile pot fi executate atât de Poliția Transporturi, cât și în comun cu alte organisme de aplicare a legii din România și din străinătate, în condiții atmosferice variate de umiditate (fără condens) și de temperatură (-10 grade Celsius – +40 grade Celsius), pe timp de zi și de noapte.

Sistemul va fi compus dintr-un scaner mobil, instalat pe un autovehicul de transport, ce se poate amplasa în zonele de control și care poate scana vehicule și containere, în moduri diferite de operare (statică – cu sistemul fix, respectiv mobilă – cu sistemul în deplasare).

De asemenea, sistemul va avea capacitatea de penetrare a containerelor din oțel, va putea fi controlat de la distanță, în condiții de radiație profesională zero pentru polițistul operator.

Acesta va fi dotat cu un sistem informatic de imagistică și o aplicație software, instalată pe centrul portabil de comandă, pentru operarea scaner-ului, care vor realiza separarea spectrală a materialelor organice și anorganice.

În plus, vor mai exista în dotarea Poliției Române un sistem de supraveghere video de înaltă rezoluție, pentru supravegherea de la distanță a procesului de scanare, precum și un subsistem automatizat de protecție a zonei de excludere.

Tot în cadrul acestui proiect vor fi organizate sesiuni de pregătire pentru 10 polițiști-operatori ai sistemului mobil autonom de scanare a vehiculelor și containerelor, precum și sesiuni de schimb de experiență, în domeniul proiectului, cu structurile de poliție din Bulgaria, pentru pregătirea de specialitate a 50 de polițiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.