Acasă Politic PNL a reușit să majoreze alocația de stat pentru copii. Nu este...

PNL a reușit să majoreze alocația de stat pentru copii. Nu este numai succesul nostru, ci al tuturor copiilor României

DISTRIBUIȚI
alocatia_copiilor2

149459 – 15022019 –  Deputatul PNL, Dumitru Mihalescul, mulțumește parlamentarilor din toate partidele care au votat pentru majorarea alocației de stat pentru copii și apreciază că acest succes este doar un prim pas pentru a îmbunătăți viața copiilor și pentru a da o speranță în plus tinerelor familii ca să rămână în țară:

”În data de 9 septembrie 2018, am semnat alături de colegul și prietenul meu, Robert Sighiartău, deputat PNL, două propuneri legislative extrem de importante pentru noi: primul pentru dublarea alocației de stat pentru copii, iar al doilea pentru instituirea unui mecanism automat, astfel încât alocația să crească de la începutul fiecărui an. Am depus aceste proiecte deoarece, tocmai din anul 2015, cuantumul alocației rămăsese neschimbat, adică de atunci de când tot PNL a dublat valoarea acesteia de la 42 de lei la 84 de lei. În concepția guvernanților PSD-ALDE, o familie ar putea să îngrijească un copil cu numai 2 lei pe zi! În data de 4 februarie, senatorii PSD și ALDE au respins în bloc amândouă proiectele legislative. Ne-am întrebat nedumeriți de ce s-au opus parlamentarii PSD-ALDE acestor proiecte, în condițiile în care ei se laudă că bugetul are bani, iar economia ”duduie”. Am putea bănui pentru că cei mici nu votează și nu sunt atât de importanți pentru PSD și ALDE. Dacă ar fi avut drept de vot, poate că le-ar fi acordat o minimă atenție.

Ieri, în schimb, în plenul Camerei Deputaților, Robert Sighiartău a susținut dublarea alocațiilor pentru copii printr-un amendament la Legea bugetului de stat. Prin votul parlamentarilor opoziției am obținut un succes enorm pentru circa 4,1 milioane de copii. Alocația de stat pentru copii se va majora de la 1 martie 2016. Mă bucur enorm, însă nu este numai succesul nostru faptul că am reușit să impunem acest lucru în ciuda împotrivirii celor din PSD și ALDE. Este succesul tuturor copiilor din România, iar pentru cele mai multe familii din România această creștere va fi deosebit de importantă”, declară parlamentarul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.