Acasă Social Educatie Întrevedere  Ecaterina Andronescu  – Hans Klemm

Întrevedere  Ecaterina Andronescu  – Hans Klemm

DISTRIBUIȚI

  149698  – 08032019 –     Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit joi, 7 martie, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm. La întrevedere a participat și Merry Miller, consilier pentru presă și cultură în cadrul Ambasadei SUA la București.

Cu acest prilej, ministrul Ecaterina Andronescu a reafirmat importanța componentei Educație în cadrul parteneriatului între România și Statele Unite ale Americii, subliniind potențialul deosebit al acesteia în cooperarea bilaterală. De asemenea, a fost exprimat sprijinul Ministerului Educației Naționale pentru inițiativele și programele educaționale derulate de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Între acestea se numără programele de burse Future Leaders Education Exchange – FLEX și Education USA Academy.

Alte teme de discuție au vizat consolidarea relațiilor dintre universitățile dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și dezvoltarea Programului Fulbright SUA-România, cu accent pe cooperare și creșterea oportunităților în domeniul educației. În acest sens, este necesară adaptarea permanentă a programului Fulbright la nevoile specifice ale ambelor părți, astfel încât cetățenii și societățile noastre să poată beneficia mai mult de acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.