Acasă Politic TSD vrea dezbatere despre legalizarea drogurilor ușoare și a prostituției

TSD vrea dezbatere despre legalizarea drogurilor ușoare și a prostituției

DISTRIBUIȚI

  149671  – 06032019 –   ”Îmbrăţişări, nu droguri” este unul dintre proiectele ambițioase ale Tineretului Social Democrat (TSD), care proune o dezbatere publică naţională privind legalizarea drogurilor uşoare şi programe de suport pentru consumatorii de droguri periculoase. .

De asemenea, TSD dorește o altă dezbatere cu tema ”România, toleranţă zero la discriminare”, pentru a lupta împotriva prejudecăţilor care există faţă de minorităţi, promovarea unui program guvernamental de tipul Primul Job şi lansarea unei dezbateri naţionale privind recunoaşterea drepturilor comunităţii LGBT. Mai mult, TSD vrea să se vorbească despre legalizarea prostituţiei şi despre măsurile privind combaterea traficului de persoane, într-un proiect intitulat ”Oamenii nu sunt mărfuri”, dar vrea și introducerea votului de la 16 ani în noua Constituție și a votului electronic, precum și înființarea unor internet cafe-uri pe lângă primăriile din mediul rural pentru asigurarea accesului egal la informație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.