Acasă Anchete Interne Amenzi de 50.000 de lei pentru transplantarea arborilor de pe Bulevardul Iuliu...

Amenzi de 50.000 de lei pentru transplantarea arborilor de pe Bulevardul Iuliu Maniu

DISTRIBUIȚI

150239 – 25042019 – Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului București a dat 10 amenzi în valoare de 50.000 de lei către Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 pentru transplantarea arborilor înfloriți de pe Bulevardul Iuliu Maniu.

În urmă cu mai multe săptămâni, cetățenii au semnalat că în Sectorul 6 sunt scoși arborii deja înfloriți din scuarurile de pe Bulevardul Iuliu Maniu. La momentul respectiv, primarul Gabriel Mutu declara că arborii nu sunt tăiați, că vor fi mutați într-o altă zonă și că totul este legal și conform cu normele în vigoare.

            În urma sesizării depuse de Alexandru Gâdiuță, consilier municipal al USR, Poliția Locală a aplicat nu mai puțin de 10 amenzi în valoare totală de 50.000 de lei pentru nerespectarea normelor de protecție a spațiilor verzi pe teritoriul municipiului București.

            ”Totul a plecat de la imaginile cu pomi înfloriți puși la pământ, imagini care au circulat pe rețelele de socializare. L-am întrebat personal pe primarul Sectorului 6 ce se întâmplă acolo și a dat un răspuns nu tocmai convingător. Așa că am sesizat Poliția Locală și, așa cum bănuiam, în cazul acelor transplantări nu au fost respectate normele în vigoare. Este o sancțiune pe care, în mod normal, ar trebui să o plătească din propriul buzunar cei care au permis acele lucrări fără a avea documentațiile în regulă”, a declarat Gâdiuță.

            ”Cei care conduc instituții publice trebuie să înțeleagă faptul că orice acțiune pe care o fac trebuie să fie perfect legală. Mai ales atunci când vorbim despre spații verzi și despre bani publici. Bucureștiul nu-și permite să risipească niciun leu și niciun metru pătrat de spațiu verde”, a declarat, la rându-i, Roxana Wring, președintele USR București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.