Acasă Anchete Justitie Cum ajuta un comisar de la Penitenciarul Tulcea un criminal încarcerat

Cum ajuta un comisar de la Penitenciarul Tulcea un criminal încarcerat

150012 – 05042019 –   Procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 aprilie 2019, a lui Silviu Ioan Ionele, comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea, pentru luare de mită și introducerea, în mod ilicit, într-un penitenciar de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool.

În perioada februarie – martie 2019, inculpatul Ionele, în calitatea menționată mai sus, contrar îndatoririlor de serviciu, a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată în unitatea amintită, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

De menționat este faptul că persoana beneficiară a aparatelor telefonice face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracțiuni prin metoda “Accidentul”.

Pentru acest ”serviciu”, inculpatul a acceptat de la un prieten al celui încarcerat promisiunea de a primi suma de 7.000 lei, din care până în prezent a primit, în două tranșe, 6.500 lei. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.