Acasă Politic Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, vizită simbolică în Franţa

Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu, vizită simbolică în Franţa

DISTRIBUIȚI
foto:antena3.ro

150117 – 15042019 –  Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu încep luni o vizită în Franţa. Vor rămâne în Hexagon până vineri şi au pe agendă vizite la Crucea Roşie, Muzeul Luvru şi Comitetul Naţional Olimpic.

            Vizita este una simbolică şi vine la 100 de ani de când, în martie şi aprilie 1919, Regina Maria a reprezentat România la Paris, într-un demers diplomatic şi regal.

Acum, Custodele Coroanei şi principele vor avea întâlniri cu autorităţi ale statului francez şi vor vizita obiectivele amintite, dar şi altele.

            Ca şi Regina Maria, cei doi reprezentanţi ai Casei Regale vor lua parte la un dineu oferit în onoarea lor de către Ambasada României la Paris.

Vizita regală va mai cuprinde, la fel ca acum o sută de ani, întâlniri cu reprezentanţi ai familiilor regale europene care îşi au reşedinţa la Paris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.