Acasă Cultura/Media Deschiderea primei expoziții a României la Muzeul Luvru

Deschiderea primei expoziții a României la Muzeul Luvru

Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare

DISTRIBUIȚI

150037 – 08042019 –  La invitaţia Muzeului Luvru, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Mănăstirile Putna, Sucevița şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, anunță deschiderea expoziției „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare” (Broderies de tradition byzantine en Roumanie. Autour de l’etendard d’Etienne le Grand) la Muzeul Luvru din Paris. Vernisajul va avea loc pe 17 aprilie 2019.

Evenimentul este unul istoric, fiind prima expoziție românească organizată la prestigiosul muzeu din Franța, iar capodoperele broderiei româneşti vor fi prezentate în chiar inima galeriei medievale a acestuia, printre cele mai valoroase opere artistice ale umanităţii.

Pe lângă contribuţia majoră a fiecăreia dintre instituţiile româneşti deţinătoare de patrimoniu, un rol esenţial la realizarea acestei expoziţii l-au avut Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe.

Expoziția se centrează pe imaginea-simbol a stindardului liturgic cu chipul Sfântului Gheorghe, brodat în urmă cu peste 500 de ani, la comanda lui Ștefan cel Mare, și ajuns, la o dată necunoscută, la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Recuperat în timpul Primului Război Mondial de armata franceză şi restituit României în cadrul unei ceremonii solemne ce a avut loc în 1917 la universitatea Sorbona, acesta devine emblematic pentru dinamica relaţiilor culturale dintre România şi Franţa din ultimul secol.

Alte 26 de broderii, datând din 1437 până la sfârşitul secolului al XVII-lea, vor completa discursul tematic al expoziţiei, dedicat rolului decisiv pe care l-au jucat artiştii şi mecena din Ţările Române în conservarea tradiţiilor artistice bizantine. Vălurile liturgice sau decorative care se vor expune acum, elementele vestimentare sau excepţionalele portrete brodate pe acoperămintele de mormânt moldoveneşti vor aduce în faţa publicului mesajul cel mai autentic şi mai expresiv al culturii medievale româneşti.

Broderia de tradiţie bizantină este o tehnică artistică extrem de laborioasă, realizată doar manual, exclusiv din materiale prețioase precum firul de aur sau de argint, perle, pietre prețioase şi mătăsuri sau catifele din cele mai fine. Din acest motiv, ea a fost rezervată în evul mediu celor mai bogați reprezentanţi ai societăţii, aceştia fiind în general membrii familiilor voievodale sau boiereşti sau înalţii ierarhi ai vremii. Expoziția încearcă să pună în valoare atât importanța istorică a acestor piese, cât și rețeaua de legături sociale care au contribuit la crearea și valorificarea lor.

Interesul Franţei pentru capodoperele artei vechi românești a fost stimulat de primele participări ale României la Expozițiile Universale în secolul al XIX-lea de la Paris (1867 și 1900), dar și în urma organizării la București, în 1924, a celui dintâi Congres internaţional de studii bizantine, eveniment care a generat o intensă preocupare a savanţilor lumii pentru patrimoniul medieval din România. Expoziţia  de la Luvru acordă un loc special renumitului cercetător Gabriel Millet şi arhivei documentare a acestuia, precum şi volumului publicat de el în 1947 – „Broderies religieuses de style byzantin” – în paginile căruia piesele românești, simboluri ale trecutului glorios al Principatelor Române, ocupă un spaţiu foarte generos.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 17 aprilie – 29 iulie 2019 și face parte din Sezonul România-Franţa, fiind evenimentul care încheie magistral această serie unică de schimburi culturale. Evenimentul este inclus, totodată, în suita de manifestări dedicată promovării României cu prilejul preluării de către ţara noastră a președinției Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.