Acasă Politic Parlamentul și-a dat acordul pentru referendum

Parlamentul și-a dat acordul pentru referendum

DISTRIBUIȚI

150156 – 17042019 – Plenul reunit al Parlamentului a avizat, miercuri, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea referendumului pe justiţie, însă avizul conţine şi unele recomandări contestate de opoziţie. Referendumul va avea loc pe 26 mai, concomitent cu alegerile europarlamentare.

            „Acest raport conţine o eroare materială faţă de faptul că s-a introdus o chestie care a nu fost discutată în şedinţa comisiilor juridice reunite sau este un fals foarte clar făcut cu intenţia de a bloca acest referendum”, a spus deputatul USR Stelian Ion.  „Raportul e falsificat într-un mod grosolan, faţă de votul şi dezbaterile din comisiile reunite”, a susţinut şi prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan în plenul reunit, care a solicitat eliminarea respectivelor recomandări din aviz, pentru că „încalcă legea şi reprezintă un abuz”. Solicitarea opoziţiei a fost însă respinsă de plen.

            Avizul Parlamentului conţine câteva recomandări, în care se arată, printre altele, că, potrivit Constituţiei, amnistia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor, că, potrivit unei decizii a CCR, preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în 4 aprilie, că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. Sursa:adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.