Acasă Politic Se cere demisia urgentă a secretarului de Stat Grasu pentru ”lipsă crasă...

Se cere demisia urgentă a secretarului de Stat Grasu pentru ”lipsă crasă de umanitate față de pacienți”

DISTRIBUIȚI

  150115 – 15042019 –   Un recent dialog petrecut la dezbaterea pe marginea introducerii co-plății  în rețeaua de asistență medicală privată din România a demonstrat o totală lipsă de empatie și de preocupare față de soarta pacienților din România. Întrebat de o jurnalistă cum vede rezolvarea problemei privind accesul la timp al pacienților la analize, secretarul de Stat Cristian Grasu a avut un comportament incalificabil, care demonstrează că, pentru Ministerul Sănătății, oamenii sunt doar simple cifre în statistici, și nu cazuri care trebuie rezolvate, declară deputatul PNL Antoneta Ioniță.

            Jurnalista a dat exemplul unui pacient diagnosticat cu melanom (cancer), și care a fost programat pentru o investigație la Computer Tomograf (CT) la trei luni după ce s-a adresat unui cabinet din rețeaua privată, unica variantă pentru a efectua analiza. Numai că pacientul nu a mai rezistat până la termenul prevăzut și a decedat după o lună. Pus în fața unei situații concrete, care demonstrează problemele grave din sistemul sanitar românesc, unde pacienții care nu își permit să facă investigații din propriile resurse financiare sunt, practic, condamnați, secretarul de Stat a avut o atitudine revoltătoare și a aruncat în derizoriu problema ridicată.

            ”Solicit ministrului Sorina Pintea să-l demită de urgență pe secretarul de stat Cristian Grasu, care a dat dovadă de o lipsă crasă de umanitate față de pacienți și nu poate să-și continue activitatea într-un post public, în care se iau decizii ce afectează viața oamenilor. Prin această poziționare, Cristian Grasu demonstrează că Ministerul Sănătății nu este preocupat de soarta românilor bolnavi, care plătesc o viață asigurările de sănătate, dar, la nevoie, nu au acces imediat la investigațiile medicale, în condițiile în care multe dintre acestea se fac doar în cabinetele și clinicile private. Cine dispune de suficiente fonduri și poate suporta plata unei analize scumpe mai are o șansă, dar pentru cei mai mulți pacienți, care nu își permit să plătească din propriul buzunar și așteaptă o programare gratuită, granița dintre viață și moarte devine una tot mai subțire. Și asta, pentru că atitudinea oficialilor din sănătate este lipsită de umanitate și de responsabilitate”, declară parlamentarul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.